În sens etimologic, expresia de comert provine din latinescul commercium, care, la rândul sau, reprezinta o juxtapunere a cuvintelor "cum" si "marx", ceea ce înseamna "cu marfa". La fel ca in multe alte localitati, si in zona Deva targurile s-au format din vremuri stravechi, datorita nevoilor de schimb la inceput, apoi de vanzare si cumparare de produse si animale. 
piete1Se stie ca in perioada daco-romana se exportau materii prime din zona (piatra, sare, lemn), dar obiectul comertului il faceau si cerealele, vitele, mierea de albine, pestele. Activitatile comerciale din acea perioada sant evidentiate si de descoperirile care arata ca in zona existau resurse monetare. Existau de asemenea o serie de mestesugari care exercitau activitati comerciale, insa o mai buna dezvoltare a meseriilor si mestesugurilor se evidentiaza in secolul al XVII-lea cand apar in Deva primele bresle ale meseriasilor: breasla cismarilor si tabacarilor, a olarilor, macelarilor, cojocarilor, croitorilor si frizerilor. Vanzarea produselor se facea in targuri, in locuri amenajate sau pur si simplu pe strazi. Tot in secolul XVII sant introduse cultura cartofului si porumbului, despre care se scrie ca in Ardeal a fost pentru prima data cultivat in comitatul Hunedoara. O importanta deosebita in activitatea comerciala din Deva o aveau corabierii dupa cum reiese dintr-un document din 1669 prin care principesa Bornemisa comandase 400 de kilograme de fier de la topitoria Baia Cernei pentru corabiile sale din Deva. Comertul care se facea in zona, trebuie sa fi fost destul de dezvoltat, deoarece documentele vremii vorbesc despre negutatori, tarani moldoveni care veneau cu carele pana la Deva, precum si despre negutatorii romani de aici apartinand unor companii grecesti. Intr-un document din 1727 se arata ca in Deva existau 27 de comercianti, iar in alt document din 1779 se spune ca Deva era un targ mare si des cercetat de comercianti. 
piete2Pe la jumatatea secolului XIX se mentioneaza ca la targurile din Deva veneau negustori cu satre (corturi) mari din Viena, Pesta, Arad si Cluj, veneau slovaci cu panzeturi si stofe de Boemia, turtari, cojocari si cismari din Sibiu si Orastie precum si tot felul de negustori si mestesugari de pe Cris, din Tara Motilor sau din Hateg, Dobra si Banat. In 1872 vechile bresle ale meseriasilor sant desfiintate, iar mestesugarii au fost organizati in uniuni pe ramuri, apoi in corporatii industriale pe localitati, Corporatia de la Deva luand fiinta in 1886. Dupa listele de impozit din 1879, in Deva existau 118 meseriasi cu 112 calfe si ucenici si 29 de comercianti cu 31 calfe si ucenici. Comertul prinsese o mai buna dezvoltare si se facea in dughene si magazine stabile, targuri si balciuri sau prin negustori ambulanti. Pana in 1895 targul saptamanal se tinea sambata, apoi a inceput sa se tina si miercurea, iar balciurile anuale erau 4, dupa anotimpuri. Locul targurilor de marfuri si alimente era Piata (Piata Unirii) si strazile care dadeau in ea, iar cele de porci si miei se tineau la capatul strazii Berarie-Veche (strada Cosbuc) pe locul unde se afla unitatea de pompieri. In continuare, pe langa canalul Cerna, pe actuala strada Kogalniceanu, se tinea targul de vite, cai, oi si nutreturi. Catre sfarsitul secolului XIX targul de animale si furaje s-a mutat in colonia Ceangailor (fosta strada Gheorghe Doja), cu intrare de pe strada Marasti.

 In anul 1952, locul pietii se muta din centrul orasului (Piata Unirii) intr-o noua piata deschisa intre Str. Ioan Corvin si Cuza Voda. Noua piata era pavata cu piatra, si era spatioasa avand multe gherete pentru vanzare. Ulterior s-au construit tarabe din beton acoperite cu material plastic, s-a introdus apeduct si canal si intreaga piata s-a asfaltat. In luna octombrie 1969 pe strada Marasti in cartierul Gojdu se infiinteaza o piata agroalimentara mai mica, unde se vindeau doar legume si fructe, dar aceasta piata nu a functionat mult timp. 

piataveche3

piete4Duminica 17 aprilie 1983, pe strada Ion Creanga nr. 60, a fost data in folosinta o noua piata agroalimentara. Piata deschisa, acoperita avea o suprafata de desfacere de peste 1.000 mp. La inaugurare au fost prezente, cu activitate comerciala, unitati ale intreprinderii judetene de legume si fructe, ale Gostatului si Agrocoopului, unitati ale alimentatiei publice Astoria, Izvorul Veseliei, Familial, Bachus, unitati ale I.C.S. marfuri industriale, sera de la Santandrei, C.A.P. Bacia (cu ciuperci) precum si producatori individuali.

Targul de animale s-a mutat la Mintia unde se tinea lunar.
In 1989 s-a deschis o piata de vechituri in cartierul Micro 15 (pe loul unde se afla acum magazinul Trident), piata ce ulterior a fost mutata in apropiere de Padurea Bejan. Piata era in subordinea Primariei Deva si administrator al pietii era domnul Lazar Ioachim un de o corectitudine deosebita si care s-a implicat mult in modernizarea si extinderea pietii precum si in atragerea de producatori si comercianti din toata tara. In acea perioada, Piata Agroalimentara Centrala din Deva administra si pietele mici de cartier: Dacia, Micro15 si Gojdu, precum si Piata de la Baita si Targurile de animale de la Mintia si Baita.

piete3

Dupa Revolutie, din data de 2 mai 2002 Piata Agroalimentara Centrala a fost data in administrarea S.C. Publiserv Goscom S.A. Deva (S.C. Goscom S.R.L). In urma incheierii contractului de concesiune intre Primaria municipiului Deva si S.C. Goscom S.R.L, aceasta avea obligatia sa se ocupe de curatenie si de intretinerea pietei. S.C. Goscom S.R.L si-a declarat, insa, in 2009, falimentul, si astfel s-a dispus dizolvarea acesteia - dizolvare finalizata in luna decembrie a anului 2010.In piata functionau in jur de 70 de chioscuri, iar producatorii agricoli aveau la dispozitie peste 650 de mese de beton. Piata era deschisa zilnic intre orele 6:00 - 21:00. Piata Agroalimentara mai avea in administrare Piata de cartier Micro 15, situata pe strada Scarisoara (orar zilnic 6:00 - 21:00) precum si Piata Bazar de pe strada Mihai Eminescu (langa padurea Bejan) deschisa zilnic, dar cu activitate mai intensa in zilele de duminica. Piata Mica de pe strada Mihai Viteazul era tot in administrarea Pietei Centrale, dar ulterior a fost inchisa din cauza unor dispute legate de teren. In cartierul Dacia exista o piata particulara, Piata Petre N Roman, deschisa zilnic, orar 06:00 - 21:00.

piete5
piete6

La 27 noiembrie 2008 se inaugureaza noua Piata Agroalimentara Deva. In incinta sunt aproximativ 280 de tarabe la care producatorii agricoli pot sa-si vanda marfa, iar pe margine exista magazine cu carne, mezeluri, peste, produse alimentare, etc. Taranii care vand produse lactate au o incapere speciala, delimitată de restul halei. La etaj, exista spatii comerciale cu diferite produse de panificatie, alimentare, articole de imbracaminte, precum si un bar. La subsol există o parcare cu 138 de locuri, iar tariful pentru o oră de staţionare este de 1 leu. La ora actuala, Piata Agroalimentara Deva. este una dintre cele mai moderne din tara.
Noua piata functioneaza dupa urmatorul program: Luni - Vineri: 7:00 - 21:00; Sambata: 7:00 - 19:00; Duminica: 7:00 - 14:00

piete7

La începutul anului 2012 a fost desfiinţată fosta piaţă a ruşilor de la Bejan, iar în data de 22 noiembrie 2012 a fost deschisă o noua piaţă de desfacere pentru vechituri, în zona Pompierilor (strada I.L.Caragiale, nr. 20). Târgul are loc în fiecare zi de miercuri şi vineri, în intervalul orar 06:00-17:00. „Intrarea este gratuită pentru vânzători, pentru că suntem la început şi dorim ca fiecare comerciant să aibă posibilitatea să vină şi să-şi expună marfa. Deocamdată această piaţă este amplasată în stradă dar pe viitor dorim să construim o hală pentru siguranţa vânzătorilor şi atunci eventual vom stabili nişte tarife.”, a precizat reprezentanta bazarului, Mihaela Coroamă.

ziarulhunedoreanului1servushunedoara1mesagerul1glasulhunedoarei1accentmedia1hunedoaramea1
gazetareplica1hunedoaraplus1hunedoaralibera1hunedoaratv1kapitaltv1