sinagoga5

Sinagoga (Templul Mare) din Deva, a fost construită în secolul XIX, probabil în jurul anului 1897 după cum reiese dintr-o inscriptie aflată pe treptele uneia dintre scari, după proiectul arhitectului Ignațiu Mahler. Între 1905-1907 s-a reclădit în forma în care există și în prezent. A fost renovată în 2003-2004 cu ajutorul fondurilor alocate de primăria Deva. Bazele comunitații evreiești au fost puse în anul 1851 (1858 după unele surse). Familiile SEIGER și BLUM, care erau foarte bogate, au adus contribuții importante la dezvoltarea comunității. VEDEL SHAMUEL este

cel mai vechi rabin cunoscut în Deva.
În 1939 existau aproximativ 900 de evrei în Deva, dar în timpul războiului, în 1941 evreii din centrele muncitorești și din mediul rural au fost evacuați și o bună parte din ei au ajuns la Deva. Neavând unde să fie cazați, un număr de aproximativ 400 de evrei au locuit un timp în sinagogă, înghesuiți chiar și în balcoanele interioare ale sălii de rugăciune. Comunitatea desfășura o activitate religioasă și exista asociația Hevra Cadisha (Asociația sacră). Înainte de război, în Deva existau două comunitați evreiești, numite Comunitatea Mare și Comunitatea Mică, desprinse din aceeași comunitate inițială, pe motive de practicare a cultului. Cu timpul, numărul familiilor de evrei din judeţ s-a împuţinat, iar după 1989, cei mai mulţi dintre cei rămaşi au plecat în Israel. În anul 2005 mai existau 45 de evrei în Deva.
Sinagoga este declarată monument istoric. Prin bunăvoința domnului Max Alexandru (d. 2009), președintele Comunitații Evreilor Mozaice din Deva, au fost puse la dispoziția site-ului www.orasuldeva.ro câteva imagini inedite din interiorul sinagogii. Ultimul rabin al evreilor hunedoreni, Alexandru Max, a trăit în Deva și a avut în grijă sinagoga.

interiorsinagoga
Interior Sinagoga Deva in anul 2005 

Comunitatea Evreilor din Deva avea arondate obştile de la Petroşani, cu 42 de membri, condusă de domnul Rosenfeld Marius şi obstea de la Hunedoara cu 17 membri, condusă de domnul Muszkal Anton. Comunitatea desfașura activităţi curente de administrare a patrimoniului şi de ajutor al membrilor care beneficiau de asistenţă din partea F.C.E.R.. În afara acestor activităţi, Comunitatea Evreilor din Deva, asigura condiţiile de desfăşurare a vieţii religioase, rugăciunea de Shabat şi întâlniri ale membrilor comunităţii cu ocazia tuturor sărbatorilor : Pesah, Shavuot, Rosh Hashana, Yom Kipur, Sucot, Hanuka şi Purim. Serviciul religios era asigurat de către domnii Max Alexandru şi Geltner David.
Domnul Max Alexandru a decedat la vârsta de 80 de ani în anul 2009. Urmaşii acestuia au pus în discuţie transformarea imobilului într-un muzeu, însă iniţiativa nu s-a concretizat până în prezent. Manuscrisele Torei fostului rabin se găsesc înca într-o magazie. O încăpere a Sinagogii este închiriată în prezent unui Fast Food. Sinagoga din Deva a fost reabilitată cu bani de la Consiliul Județean Hunedoara.
Lăcașul de cult a fost repus în valoare în cadrul unei asocieri dintre administrația județeană și Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic. Parteneriatul a fost aprobat de consilierii județeni în luna aprilie 2012 și are ca scop aducerea în actualitate a istoriei evreilor din România. Autoritățile intenționează ca, în urma lucrărilor de reabilitare şi conservare, monumentul de cult din centrul Devei să poată găzdui activităţi culturale, muzeistice și expoziţionale.

sinagoga2

Comunitatea Evreilor Mozaica din Deva
Adresa:
Bd. Iuliu Maniu, nr.9
Deva, 330006, HD
Tel.: 0254.215.550
E-mail: robishlomit @ hotmail.com
Presedinte (din 2009): Lorincz Gilda

Sinagoga
Adresa: 
Bd. Iuliu Maniu, nr.9
Deva, 330006, HD
Tel.: 0254.215.550
Monument istoric
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): HD-II-m-B-03230

ziarulhunedoreanului1servushunedoara1mesagerul1glasulhunedoarei1accentmedia1hunedoaramea1
gazetareplica1hunedoaraplus1hunedoaralibera1hunedoaratv1kapitaltv1