Statuia realizata de catre sculptorul Ioan Medrut a fost amplasata in 1999 in Piata Unirii pe locul in care anterior s-a aflat statuia lui Dr. Petru Groza.
Intr-o prima faza, in anul 1992 s-a discutat amplasarea unei statui a lui Avram Iancu in acest loc, dar nu s-a cazut de acord asupra acestei propuneri.
Traian a fost imparat al Romei in perioada 98 - 117 d.Hr., iar in timpul sau imperiul roman a ajuns la intinderea teritoriala maxima. Pe soclul statuii se gaseste inscriptia: "TRAIAN - Acesta a fost saditorul si parintele romanilor" (Samuil Micu). Vladimir Brilinsky, redactorul sef al revistei „Dacia”, considera ca nu este normal ca imparatului Traian, cotropitorul Daciei, sa i se ridice statui: „Noi nu putem admite ca suntem urmasii Romei, ci ai
poporului dac. Incrucisarea intre daci si romani este doar in imnul Romaniei si in mintea unor exaltati, fanatici creduli ai tezei Scolii Ardelene de acum 300 de ani. Acum 500 de ani eram daci, conform placii funerare din Biserica Reformata din Deva in care se mentioneaza clar existenta dacilor si getilor pe acest teritoriu".