politieDate certe privind istoricul poliţiei române nu apar decât în perioada modernă, respectiv după anul 1800. Totuşi, într-o formă sau alta sub diferite denumiri, poliţia ca instituţie a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, întrucât este ştiut că orice stat are nevoie în mod imperios de ordine internă, deci şi de structura prin care aceasta să fie asigurată. Începutul de veac a atras modificări importante în concepţia privind activitatea poliţiei.
Odată cu formarea Statului Naţional Român, epoca ce se anunţa a impus un sistem de legi şi instituţii corespunzătoare, în măsura să favorizeze, să apere şi

să garanteze reformele ce trebuiau făcute. După proclamarea unităţii Statului Naţional Român la 1 Decembrie 1918, prin Decretul nr. 8 din 12.03.1919 se organizează poliţia de stat în teritoriile alipite. Prin acest decret toate serviciile poliţieneşti din oraşele municipale trec la poliţia de stat cu toate atribuţiile lor.
Ordonanţa Ministerului de Interne din 19.03.1919 înfiinţează şi stabileşte circumscripţiile serviciilor de siguranţă astfel:

  • circumscripţia Alba-Iulia cu centrul în Alba–Iulia;
  • circumscripţia Baia-Mare cuprinzând Satmar şi Sălaj cu centrul în Baia-Mare;
  • circumscripţia Cluj cuprinzând Clujul, Turda, Arieşul cu Centrul în Cluj;
  • circumscripţia Arad cu centrul în Arad;
  • circumscripţia Deva cuprinzând Hunedoara cu centrul în Deva.

având ca atribuţii:

  • veghea la ordinea publică şi siguranţa statului;
  • apărarea libertăţii, siguranţei persoanei şi averii;
  • prevenirea infracţiunilor şi apărarea legii;
  • restabilirea ordinii publice tulburate;
  • orice alte activităţi stabilite prin lege.

Numărul personalului poliţiilor orăşeneşti era variabil, în raport cu numărul locuitorilor. La Deva, existau de exemplu, doi funcţionari superiori, doi agenţi secreţi, zece ofiţeri, doi subofiţeri, treizeci vardişti, o ordonanţă de birou şi un concipist.
La 28.01.1920 printr-o ordonanţă a Consiliului Diligent, iau naştere în Petroşani şi Lupeni servicii ale poliţiei de stat subordonate Prefecturii de poliţie Sibiu. Având la baza aceste acte normative, în cursul anului 1923, Poliţia oraşului Deva devine poliţie de stat, având în schema la acea data un număr de opt ofiţeri, după cum reiese din materialele documentare arhivistice. În cursul anului 1924, se înfiinţează Serviciul Special de Siguranţă Deva care avea în subordine:

  • Secţia de Siguranţă Orăştie;
  • Brigada de Siguranţă Brad;
  • Brigada de Siguranţă Petroşani.

Aceste două organe, respectiv: poliţia de Stat şi Serviciul Special de Siguranţă, deşi activau separat în cadrul Ministerului de Interne, aveau însă o direcţie comună – Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale, astfel încât aceste două organe conlucrează în probleme operative.
Această situaţie se menţine până în anul 1929 când se da o nouă organizare poliţiei având următoarea structură ierarhica:

  • Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti;
  • Inspectoratele Regionale de Poliţie;
  • Chesturile de Poliţie din municipii;
  • Poliţiile din oraşele reşedinţă de judeţ;
  • Comisariatele şi Detaşamentele de Poliţie pentru oraşele nereşedinţe, comune suburbane şi comune rurale.

Organele direct subordonate Inspectoratelor Regionale de Poliţie erau Chesturile de Poliţie organizate la rândul lor în birouri, respectiv: administrativ, judiciar, siguranţă. De Chestura de Poliţie Deva potrivit legii amintite aparţineau următoarele unităţi poliţieneşti:

  • Comisariatul de Poliţie Brad;
  • Comisariatul de Poliţie Haţeg;
  • Comisariatul de Poliţie Hunedoara;
  • Comisariatul de Poliţie Orăştie;
  • Comisariatul de Poliţie Petroşani.

Ca personal, Chestura de Poliţie Deva avea: 1 chestor, 1 secretar, 4 comisari, 4 agenţi de poliţie administrativ, 3 agenţi de poliţie judiciară, 1 şef detaşament gardieni publici, 1 detectiv, 1 subşef de birou, 1 arhivar, 2 telefonişti, 1 înregistrator şi 30 gardieni publici.

În cursul anului 1939 poliţia Deva capătă o nouă formă de organizare devenind poliţia de reşedinţă Deva, statut cu care rămâne până la 23 ianuarie 1941, când se desfiinţează poliţiile şi iau naştere ca o nouă structură, miliţiile, situaţie care durează până la Revoluţia Româna din 22 Decembrie 1989, după care se reînfiinţează ca structură Poliţia Română.
Înfiinţat prin Ordin al Ministrului de Interne, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara este instituţia specializată a statului care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale a persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, ca locaţie, se află situat în Deva, str. Mihai Eminescu nr. 128–130, într-un corp de clădire proprietatea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Clădirea destinată sediului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara a fost construită în anul 1926 şi atribuită spre folosire prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 268/1955, având o suprafaţă totală desfăşurată de 5.620 mp din care suprafaţa construită 1.419 mp.

Inspectoratul de Politie Hunedoara

Adresa:
Str. Mihai Eminescu nr.130, Deva, HD

Relaţii cu publicul:
Tel.: 0254.206.722; 0254.227.954
Fax: 0254.227.954

militia
Sediul Militiei Deva in perioada comunista (pe fosta strada Karl Marx)

ziarulhunedoreanului1servushunedoara1mesagerul1glasulhunedoarei1accentmedia1hunedoaramea1
gazetareplica1hunedoaraplus1hunedoaralibera1hunedoaratv1kapitaltv1