cresaCresa din Deva a luat fiinta la data de 26 mai 1971, într-un imobil situat pe aleea Viitorului nr. 5, fiind subordonata Spitalului Judetean Deva. Timp de sapte ani a functionat ca o cresa de zi, având 4 grupe (sugari, grupa mica, grupa mijlocie si grupa mare). Capacitatea cresei era de 100 de paturi, având un numar de 25 copii în fiecare grupa. Personalul de îngrijire si educare copii era compus din: medic, asistent sef, asistent medical, infirmiera, îngrijitoare, bucatareasa, spalatoreasa si un administrator. La data de 19 iunie 1978 s-a înfiintat cresa saptamanala la etajul I, având 2 grupe (mare si mijlocie). Programul cresei saptamanale era de

luni, ora 06.00 pâna sâmbata la orele 16.00. Din data de 01 iulie 2001 Cresa Deva trece în subordinea Consiliului Local Deva, subordonare pastrata pâna în prezent.In 15 iunie 2008 s-a desfiintat cresa saptamânala, transformându-se în cresa de zi. In anul 2009 s-a preluat o parte din spatiul de la parter de catre Serviciul Public Local de Asistenta Sociala unde s-a deschis Centrul de urgenta pentru femeia si copilul abuzat iar în cealalta parte a cladirii s-a destinat birourilor pentru Cadastru Deva. În prezent, o parte a spatiilor de la parter sunt destinate depozitarii si distribuirii de alimente primite de la Uniunea Europeana, cresei fiindu-i alocate spatiile de la etajul I si o parte de la parter.

VIZIUNE, MISIUNE, VALORI
Viziunea cresei este aceea de a participa la scopul general de formare armonioasa mentala, emotionala si fizica a copiilor de vârsta anteprescolara asfel încât fiecare copil sa atinga potentialul maxim specific vârstei. Misiunea cresei este de a oferi pe timpul zilei servicii integrate de îngrijire, supraveghere si educatie timpurie copiilor de vârsta anteprescolara într-o atmosfera de siguranta, în vederea integrarii acestora în comunitate. Valorile cresei sunt: responsabilitate, excelenta, creativitate, respect pentru diversitate.

CONDUCERE, ORGANIGRAMA
Conducerea Cresei este asigurata de un director. Sectiile din cresa sunt coordonate de catre o asistenta sefa, care se ocupa de înscrierea copiilor si coordonarea personalului din grupe. Din totalul de 23 de posturi, în prezent sunt încadrate 14 cu personal calificat. Repartitia personalului în cresa este cea prezentata în organigrama si în statul de functii.

ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA CRESEI DEVA
Cresa Deva este un serviciu social specializat pentru cresterea, îngrijirea si educarea timpurie a copiilor, a carei organizare si functionare respecta prevederile Legii nr. 263 din 2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea creselor, cu modificarile si completarile ulterioare. Cresa Deva este subordonata Consiliului Local al Municipiului Deva si are personalitate juridica distincta. 
Cresa se înfiinteaza, se organizeaza si functioneaza ca un centru cu program de lucru zilnic, între orele 6.00-18.00 de luni pâna vineri, în sistem public.
Cresa este organizata din punct de vedere educational pe grupe de vârsta, astfel:
a) -grupa mică între 1,5 - 2,5 ani
b) -grupa mare între 2,5 - 3,5 ani
Cresa are urmatoarele compartimente functionale: doua saloane, doua dormitoare, doua bai, o spalatorie, o baie angajati, un cabinet medical, o bucatarie, un birou contabilitate, un birou resurse umane, un birou administrator, un birou director.

BENEFICIARI SI SERVICII PRESTATE
De serviciile acordate de Cresa Deva beneficiaza urmatoarele categorii de persoane:
a) copii în vârsta de la 1,5 - 3,5 ani care au domiciliul sau resedinta în municipiul Deva;
b) parintii/reprezentantii legali ai copiilor care frecventeaza Cresa.

Serviciile prestate prin intermediul cresei constau în:
a) servicii de îngrijire si supraveghere;
b) programe educationale adecvate vârstei, nevoilor, potentialului de dezvoltare si particularitatilor copiilor;
c) supravegherea, mentinerea starii de sanatate si de igiena a copiilor;
d) servicii de prim-ajutor si îngrijiri medicale necesare în caz de îmbolnavire, pâna la momentul preluarii copilului de catre sustinatorul legal sau al internarii într-o unitate medicala, dupa caz;
e) asigurarea nutritiei copiilor, cu respectarea normelor legale în vigoare;
f) colaborarea cu familiile copiilor care frecventeaza Cresa si realizarea unei relatii de parteneriat activ cu parintii/reprezentantii legali cu respectarea interesului copilului;
g) depistarea precoce a situatiilor de risc care pot determina separarea copilului de parintii sai si adoptarea masurilor necesare care se impun în aceste situatii.

Beneficiarii serviciilor au urmatoarele obligatii:
a) sa respecte programul orar al cresei;
b) sa respecte regulamentul de organizare si functionare si cel de ordine interioara;
c) sa aiba un comportament civilizat fata de personalul cresei;
d) sa participe la activitatile organizate de institutie, la solicitarea personalului cresei;
e) sa devina parteneri activi în cadrul programelor educationale initiate de cresa;
f) sa achite contributia pentru hrana zilnica a copilului;
g) sa contribuie la promovarea imaginii cresei.

Drepturile beneficiarilor:
a) sa beneficieze de toate serviciile sociale si educationale oferite în cadrul cresei;
b) sa foloseasca baza tehnico-materiala existenta în conditiile regulamentelor cresei;
c) sa fie tratati cu respect si sa nu fie supusi unor tratamente discriminatorii;
d) sa li se asigure confidentialitatea datelor si informatiilor personale în conditiile legii;
e) sa le fie luate în considerare, în limitele posibilitatilor, propunerile cu privire la programul si activitatile desfasurate în cadrul cresei.

FINANTAREA CRESEI
Finantarea cheltuielilor necesare organizarii si functionarii Cresei Deva se realizeaza din urmatoarele surse:
a) bugetul local al Municipiului Deva;
b) contributii lunare ale parintilor/reprezentantilor legali;
c) alte surse legal constituite.
Parintii /reprezentantii legali ai copiilor au obligatia sa plateasca o contributie lunara de întretinere pentru fiecare copil înscris în Cresa.

NORME DE IGIENA
In cadrul cresei sunt asigurate conditiile de igiena necesare apararii, pastrarii si promovarii starii de sanatate, dezvoltare fizica si neuropsihica armonioasa a copiilor cât si prevenirea aparitiei unor îmbolnaviri. În conformitate cu Ordinul nr. 1955 din 18/10/1995 pentru aprobarea normelor de igiena privind unitatile pentru ocrotirea, educarea si instruirea copiilor si tinerilor, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a adoptat un plan de masuri în vederea sporirii conditiilor de igiena. Conducerea unitatii este raspunzatoare de realizarea întocmai a acestor conditii. Numarul maxim de copii admisi la o grupa de la Cresa nu depaseste 20 de copii. Dimensionarea, amplasarea si adaptarea spatiilor, a mobilierului si a instalatiilor sanitare sunt realizate în raport cu vârsta copiilor. Pentru copii sunt prevazute olite individuale care sunt utilizate, spalate si dezinfectate astfel încât sa se evite riscul aparitiei unor boli transmisibile. In aceasta unitate, de la înfiintare si pâna în prezent, nu s-au semnalat cazuri de îmbolnaviri epidemiologice si nici nu au fost probleme igienico-sanitare.

CONTACT: CRESA DEVA
Director: Ion Nistor
Telefon: 0254/230 250, 0751/121 169
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Adresa: Deva, Aleea Viitorului, nr. 5
Telefon/fax: 0254/230 250
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Web: http://www.primariadeva.ro/cresa-deva
F
aceBook: https://www.facebook.com/deva.cresa?fref=ts

cresa2
Sursa: FaceBook

ziarulhunedoreanului1servushunedoara1mesagerul1glasulhunedoarei1accentmedia1hunedoaramea1
gazetareplica1hunedoaraplus1hunedoaralibera1hunedoaratv1kapitaltv1