A fost ridicată între anii 1669 si 1752, de către colonistii bulgari de religie catolică adusi in Deva de comandantul Cetătii Deva, generalul Steinville, pe locul donat ordinului franciscan de către judecătorul regal Lazar Istvan.
Clădirea a fost mistuită de flăcări în repetate rânduri: în 1707 (cand a fost incendiată de trupele generalului Acton), în 1748 și în 1872. În 1749 din materialul clădirilor grav afectate biserica a fost mărită. Mănăstirea a fost reconstruită integral în 1752.
După incendiul din 1872, incepe reconstrucția bisericii si ea este terminată în 1908. Cutremurul din 1940 face pagube importante în aripa de nord a mănăstirii. Până la începutul anilor 1900, mânăstirea a găzduit și o școală elementară. Mânastirea poarta hramul Sf. Maria.
Este construită in stil baroc, din piatră si cărămidă, cu decoratiuni interioare in relief si statuete apartinand barocului tarziu. Din 1951, mănăstirea a fost abandonată, iar funcționarea ei a fost interzisă din ordinului franciscanilor. Dupa 1989 s-a reluat functionarea manastirii.
Fundaţia Sfântul Francisc
In aceasta manastire romano-catolica functioneaza incepand cu anul 1992 “Fundaţia Sfântul Francisc”, iniţiată de preotul franciscan Böjte Csaba, cu un scop deosebit, şi anume, acela de a ajuta copiii fără familie.
Fundaţia desfăşoară o activitate susţinută în domeniul asistenţei sociale din anul 1993 constând în:
- identificarea copiilor aflaţi în situaţii de risc social
- oferirea în cadrul instituţiilor a condiţiilor unei vieţi normale (asigurarea hranei, cazării şi a unei educaţii în spirit creştin) în grupe de familii sociale şi în internate, centre de zi
- ajutorarea familiilor din care provin copiii pentru facilitarea reincadrării lor în familia naturală.
- sprijinirea tinerilor absovenţi de liceu sau de studii supeioare în integrarea lor în societate.
Religie: Romano- Catolic
Hram: Sf. Maria
Monument istoric
Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): HD-a-B-03231
Stil arhitectonic: Renascentist
Preot: Böjte Csaba, Bakó Béla Pál
Adresa: Str. Progresului nr. 6, Deva, 330046, HD
Tel.: 0254.214.946; 0744.625.131; 0745.541.958