1

mai

Castelul Bethlen sau Magna Curia

0 Comments
46 views
13 mins
Castelul Bethlen sau Magna Curia. (Photo: www.orasuldeva.ro)

Magna Curia (latină Curtea Mare) sau Castelul Bethlen se situează în municipiul Deva, la poalele dealului cetății, înspre sud-est, lângă parcul orașului. Este cea mai veche clădire monument istoric ce se păstrează în Deva.

Clădirea se impune, de la bun început, prin elementele sale arhitectonice și stilistice de influența renascentistă și barocă. Clădirea actuală, sediu al Muzeului Civilizației Dacice și Romane, este o construcție ce datează din perioada Renașterii, incisiv refăcută în secolul al XVIII-lea.

Monumentul apare pentru prima dată în documente în anul 1520, când nobilul Benedict este numit castellanus et provisor curie Deva. Mai târziu, în 1542, în timpul unei vizite în Ardeal, Izabelle Zápolya, poposește pentru un timp “în modesta curie aflată sub cetate”.

Următoarea mențiune este din anul 1582 pe placa mortuară a mamei căpitanul garnizoanei cetății din Deva, Francisc Geszty, (în oppido Deva, în curia filii sui Francisci, sub arce eiusdem sită).

La începutul secolului al XVII-lea se presupune că Magna Curia a avut de suferit odată cu jefuirea și arderea bisericii învecinate. În anul 1608 domeniul ajunge în posesia lui Gabriel Bethlen din donația principelui Gabriel Bathory.

În 1613 Bethlen este ales principe al Transilvaniei și donează domeniul Devei soției sale Susana Karolyi, în a cărei posesie rămâne castelul până în 1622, când moare. De numele lui Gabriel Bethlen se leagă cea de-a doua faza de construcții.

Lucrările au început în 1614 iar din 1615 lucrările la castel au fost conduse de arhitectul Giacomo Resti da Verna. În această perioadă, pe lângă lucrările care au fost efectuate la clădire, s-a construit și o clădire care încheia inelul dublu al zidurilor de incintă ce înconjura castelul propriu-zis. După moartea Susanei Karolyi, domeniul intră în posesia nepotului de frate al principelui, Ștefan Bethlen.

După moartea prematură a “ducelui cel tânăr” domeniul rămâne văduvei acestuia Maria Szechy care își trăiește aici romanțata viața până în anul 1640 când a vândut domeniul principelui Gherghe Rakoczi I. Maria Szechy, cântată de literatura maghiară sub numele de “Muranyi Venus”, a rămas văduva la 25 de ani dar s-a recăsătorit cu un soț pe care l-a părăsit în 1634, refugiindu-se la Magna Curia.

Acesta dorind să o readucă la ascultare a atacat prin surprindere, în toiul nopții Magna Curia, cu 300 de călăreți. Soția, folosindu-se de răgazul cât i-a oferit spargerea porții, s-a strecurat printr-un geam spre grădină și a reușit să se refugieze în cetate, de unde a reușit să respingă atacul soțului, care a fost nevoit să plece rușinat. În 1686 armata austriacă trece hotarele Principatului și sub pretextul apărării țării împotriva incursiunilor turcești și tătărești.

Trupele Generalului Scherrffenberg pun stăpânire pe Cluj și Dej obligând reprezentanții Principatului să semneze la Viena o înțelegere prin care se convenea ca Transilvania să fie luată sub protecția împăratului, în schimbul recunoașterii că principe a lui Mihail Apaffi și a fiului său că moștenitor. Pentru a se garanta înțelegerea, urmau să fie instalate garnizoane imperiale la Cluj și Deva.

După 1687 domeniul intră în administrația fiscală. Regimul fiscal a inventat un sistem de închiriere a domeniului. Primul care a beneficiat de acest sistem a fost generalul Ștefan Steinville (m. 1720), apoi cu domeniul Devei au fost răsplătite, în 1730, serviciile contelui Giulio Visconti.

Acesta din urmă închiriază domeniul unui antreprenor financiar, De Nicola, iar mai apoi, în 1743, vinde domeniul guvernatorului Transilvaniei, Ioan Haller. De numele acestuia se leagă a treia, și ultima fază de construcții, la castelul Magna Curia, în perioada anilor 1744‑1746.

De refacerile castelului s-au ocupat antreprenorul și zidarul Conrad Hammer, iar sculpturile sunt semnate de Friedrich Wacherberger, dându-i nouă față, de influență barocă. Rezultatele acestor modificări sunt oglindite în inventarul din 1756.

Descrierea începe cu curtea exterioară precedată de poarta de intrare, care se menționează că este refăcută și decorate cu două blazoane. După aceea urmează clădirea propriu-zisă, cu două nivele de locuit și patru bastioane de colț. Inventarierea clădirii începe dinspre grădina cea mică cu scara monumentală care permitea intrarea la etaj.

Caracterul de reședința este subliniat de existența sălii de audiențe, a sufrageriei mari cu balconul din mijlocul fațadei care este sprijinit pe console marcate de patru capete de atlași.

Fațada a fost refăcută total în această perioadă. Pe lângă balconul polilob i s-au mai adăugat un portal iar ferestrele primesc noi ancadramente.

Tot acum, în sala festivă a palatului, este realizat șemineul. Cadrul rectangular de piatră este încoronat cu un decor de o vioiciune nedisimulată. În partea centrală jos a acestuia apar blazoanele de alianță a familiei Haller-Daniel (lebăda cu gâtul săgetat imaginea centrală a blazonului Sofiei Daniel și leul din blazonul lui Ioan Haller), încoronat de imaginea legendei păsării Phoenix.

Colțurile căminului, în formă de volută, sunt marcate de mici pilaștri ce servesc drept suport pentru cele patru figuri exotice de “mori”, negrese, ce au mijlocul acoperit cu un brâu de pene, bustul gol, tolbă de săgeți pe spate și creștetul încununat cu un bogat penaj. Urnele decorative cu capete de atlași, de factură asemănătoare cu cele ale balconului, completează decorul.

După cum apare în inventarul din 1756 în preajma castelului existau trei grădini și două fântâni arteziene: una reprezentând un leu iar cealaltă o lebădă cu gâtul săgetat.

Aceasta din urmă a fost descoperită în urma săpăturilor arheologice din 1992. În partea superioară fântânii apare un putto îngenuncheat, ce poarta pe spate o scoică decorativă suport pentru lebăda de deasupra, prin al cărei cioc ieșea apă.

Dintre elementele de arhitectură care încă mai exista, pot fi amintite: balconul de deasupra intrării principale construit din piatră în stil baroc, în formă de lojă, împodobit cu sculpturi cu motive florale și două figuri umane cu chipuri grotești; scara monumentală situată pe latura de nord-est a clădirii, pe care se făcea intrarea festivă la etaj, precum și chenarele de la ușile din fața ornamentate cu motive florale și figuri umane.

Camerele interioare deși erau deosebit de luxoase, aveau o arhitectură simplă, iar în sala de festivități situată la etaj exista un cămin decorat în stil baroc care avea pe fațada blazonul familiei Holler (un leu și o lebădă cu gâtul străpuns de o săgeată).

La parter se găseau încăperile destinate personalului de serviciu și de pază, precum și bucătăriile și cămările. La subsol există o pivniță în care te țineau proviziile. Castelul dispunea și de o închisoare cu uși grele, zăvorâte cu gratii în care erau închiși și torturați iobagii nesupuși.

În spatele castelului, până la zidul de la poalele Cetății, existau pomi fructiferi și o grădină cu vie, iar în curtea din partea vestică se aflau dependințele gospodărești, hambare pentru grâne, pivnițe, grajduri.

Începând cu anul 1934 Castelul Magna Curia a devenit sediu al Muzeului Județean care avea două secții: Secția de Arheologie și Istorie și Secția de Științe Naturale aflată într-una din anexele castelului. Ulterior, Muzeul Județean a devenit Muzeului Civilizației Dacice și Romane.

Procesul de restaurare la această clădire, început în 1997 și finalizat în 2006, a avut menirea de a reda pe cât posibil, splendoarea de altădată a palatului și a face din el un punct de atracție pentru localnici și vizitatori, astfel să reprezinte, pe lângă cetate, o emblemă a orașului.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Secția de Arheologie și Istorie a fost renovat până în data de 06 aprilie 2009, când s-a deschis pentru public.

Castelul Bethlen sau Magna Curia. (Photo: Iovan Darius)

Poarta exterioară

În 1897 se pregătește terenul pentru construirea clădirii tribunalului, ocazie cu care se înlătură edificiul porții exterioare a castelului, o clădire care încheia inelul dublu al zidurilor de incintă ce înconjura castelul propriu-zis. Singurele detalii sunt cunoscute dintr-o fotografie publicată în 1913, dar anterioară demolării, în care poarta apare încoronată cu un fronton triunghiular, decorat cu o nișă în mijloc.

Dedesubt, în antablamentul sus’inut de un arc semicircular, sprijinit la rândul său de pilaștri și decorat cu un bolțar cu blazon, într-un cadru decorat ‘cu palmete’ se afla inscripția: G (abriel) REX HVNG (ariae) D (almatiae) C (roatiae) PR (inceps) TR (ansilvaniae) ET SIC (ulorum) C (omes), urmată dedesubt de inscripția ĂZ VR MEGEORIZZE ĂZ TE BEMENETELEDET ES KIMENETELEDET MOSTANTVL FOGVA MINDEORROKKE A (nno) D (omini) 1621. Această poartă, înălțată deci la 1621, a fost decorată, împreună cu zidurile de incintă dinspre cetate și dinspre biserică, cu creneluri ‘italienești’.

Poarta cunoscută din fotografia din 1913 avea două deschideri: una pietonală, încheiată cu un lintel și înzidită, alta pentru căruțe, încheiată în arc semicircular decorat cu un scut. Inscripția citată de Teglas trebuie modificată în felul următor: ĂZ VR MEGEORIZZE ĂZ TE KIMENETELEDET MOSTANTVL FOGVA MINDEORROKKE A (nno) D (omini) 1621.

Frontonul foarte ascuțit al porții a fost refăcut în sec. XVIII, deoarece s-a considerat că nișa pentru statuie nu avea ce căuta acolo.

TAGS:
Comments are closed.