Cetatea Devei (Castrum Deve), încoronată de ziduri medievale și având înfățișarea unui bastion impunător căruia nici un turist nu-i poate rezista, întâmpină privirea călătorilor din orice direcție s-ar apropia de orașul Deva.
Situată pe un con vulcanic format din andezite neogene, impresionanta fortificație se află “la trecerea cea mai primejdioasă în Transilvania”, în locul unde Mureșul formează un defileu între Munții Apuseni și Munții Poiana Rusca.
Trecând pe aceste meleaguri, la mijlocul secolului XIX, călătorul englez Paget, încântat de priveliștea ce se desfășoară de la înălțimea cetății, a mărturisit că: “Puține locuri, prin câte țări am umblat, prezintă o panoramă mai frumoasă decât aceea a Văii Mureșului. “
Dealul Cetății, care domină zona, are o înălțime potrivită unor observări la mari distanțe, iar datorită formei sale conice și abrupte este ușor de apărat. De aceea este sigur că a fost folosit ca post de pază și observație din cele mai vechi timpuri.
Deși există o serie de legende legate de originea îndepărtată a cetății, cercetările științifice istorice arată că Cetatea Devei a fost construită pe la mijlocul veacului al XIII – lea, pe ruinele unor fortificații daco – romane, ca urmare a năvălirii tătarilor din anul 1241 și ca punct de sprijin și de apărare împotriva acestora.
Primul document în care este amintită cetatea, datează din 1269 și este documentul prin care Ștefan, fiul regelui Bela IV o donează baronului Chyl din satul Câlnic.
Vedere a orașului și cetății Deva. (reproducere după A. Veress, Izabella Királyné, 1519‑1559, Budapest 1901). (Photo: Arhivele Naționale Hunedoara)
Cetatea Devei, declarată monument istoric, se află situată la o altitudine de 371 m, pe Dealul Cetății care pe o suprafață de 30 ha adăpostește o vegetație de un excepțional interes fitogeografic. Datorită importanței sale geologice, botanice și peisagistice, Dealul Cetății a fost declarat în 1988 rezervație naturală.
Încă de la începutul existenței sale, cetatea a îndeplinit funcții multiple și deosebite, reușind astfel să se înscrie în paginile zbuciumate ale istoriei Transilvaniei. Astfel ea a participat deseori la luptele care se dădeau pentru domnia țării sau stăpânirea de moșii, a fost reședința voievodală sau nobiliară, garnizoană, loc de refugiu pentru populație în momente grele, locul unde s-au dat importante și crâncene bătălii.
Alteori a fost folosită drept închisoare pentru regi, nobili nesupuși, iobagi răsculați sau luptători pentru credință, iar în două rânduri a fost deținătoare a coroanei regilor maghiari. A servit drept dar de împăcare pentru adversarii la domnie, cadou de nuntă, sau loc de pază a tezaurului unei tinere regine.
Ladislau, voievodul Transilvaniei între anii 1291‑1315 ajunge stăpânul cetății și a locuit aici unde avea o casă domnească și ținea scaun de judecată cu marii nobili ai Transilvaniei. În 1307, Ladislau îl închide în Cetatea Devei pe Otto regele Ungariei și îi ia și coroana. Regele a fost eliberat, dar coroana regală a rămas la Deva vreo 3 ani după care a fost predată noului rege Carol Robert.
În 1444 Iancu de Hunedoara primește prin donație regală Cetatea Devei împreună cu 53 de sate și minele de aur din jurul Bradului, și cetatea rămâne timp de mai bine de jumătate de secol în stăpânirea Corvinilor, până în 1504 când trece din nou în mâna regilor maghiari.
În 1535, împăratul Ferdinand dăruiește cetatea rivalului său Ioan de Zapolya, regele Ungariei, drept semn de împăcare. Acesta o va oferi ca dar de nunta soției sale Isabella, fiică de 20 de ani a regelui Poloniei. Ioan de Zapolya moare la Sebeș în data de 22 iulie 1540 și este adus pe un catafalc regal în Cetatea Devei unde este expus împreună cu coroana Ungariei timp de trei săptămâni, vegheat de curteni și nobilime.
Stăpână a cetății și domeniului Deva, rămâne astfel tânăra regină Isabella, care vine și stă aici de mai multe ori, timp de câteva săptămâni și uneori chiar câteva luni, iar în 1549 își aduce și tezaurul personal pe care îl pune sub o puternică pază în cetate.
În perioada 1551 – 1555 cetatea se găsește sub ocupație austriacă de scurtă durată, căci este cucerită de generalul Giovani Batista Castaldo, care vroia să răpească și coroana țării de la regina Isabella și fiul ei. În anii 1550, 1552 și 1557 cetatea a suferit o serie de atacuri otomane, iar în 1557 este ocupată de sultanul Soliman cel Mare. Acesta o va preda însă reginei Isabella, deoarece regina recunoscuse în anul 1541 suveranitatea otomană în zonă.
David Ferencz (Francis David), întemeietorul bisericii unitariene, care proclamă libertatea religioasă la Dieta de la Turda în 1568, a fost acuzat de reforma religioasă câțiva ani mai târziu, condamnat și închis în Cetatea Devei unde a murit la data de 15 noiembrie 1579. În celula în care a fost închis David Ferencz a fost pusă o placă comemorativă în anul 1948.
În 1581 cetatea ajunge în proprietatea lui Francisc Geszthy care o stăpânește până în 1595. În testamentul sau el scria că nimeni să nu-i caute tezaurul, deoarece l-a ascuns în așa fel încât nimeni să nu-l găsească, iar această afirmație i-a făcut pe mulți de-a lungul timpului să caute comori în zona cetății. După moartea subită a lui Geszthy, cetatea trece în stăpânirea cancelarului baron Iosica Ștefan din Brănișca.
În anul 1600, Mihai Viteazul, însoțit de o suită de aproximativ 100 de oameni și aflându-se în drum spre curtea împăratului Rudolf al II-lea, trece pe lângă Cetatea Devei de unde nobilimea trage cu tunurile asupra lui. “Din Cetatea Devei îndreptară tunurile asupra mea și înnecară în Mureș mai mulți dintre ai mei” avea el să mărturisească mai târziu. Sigismund Bathory reîntors pentru a treia oară în Ardeal în încercarea de a-și recupera tronul, se refugiază în Cetatea Devei în anul 1601 după care dăruiește cetatea unui devotat comandant al său, George Borbely.
Nu peste mult timp, stăpân al Transilvaniei ajunge generalul George Basta, un valon belgian, care ocupa Cetatea Devei, ca fiind ultima cetate ardelenească pe care a cucerit-o.
Tot în cetate, la 9 septembrie 1603, Basta convoacă dieta ardeleană pentru a obține jurământ de credință față de împăratul austriac Rudolf al II-lea. Dar, după numai doi ani, trupele austriece sunt alungate din cetate de către Ștefan Bocskai care conducea lupta maselor răsculate împotriva stăpânirii habsburgice.
În 1607, după moartea lui Bocskay, dieta țării hotărăște că Cetatea Devei să rămână numai în stăpânirea voievozilor ardeleni, lucru ce va rămâne valabil aproape tot secolul XVII.
Astfel cetatea a aparținut principelui Gabriel Bethlen care a adăugat construcției un bastion rotund ce servea ca închisoare și camera de tortură, iar după moartea lui, stăpân al cetății ajunge fratele acestuia, Ștefan Bethlen, numit și “micul principe”.
Acesta se căsătorește cu o frumoasă fată de 18 ani, Maria Szechy, dar moare în curând iar cetatea și domeniul cetății îi rămân tinerei văduve. Venus de Murany, cum a fost numită această cochetă și fascinantă femeie în literatura maghiară, se căsătorește în anul 1634 cu nobilul Ștefan Kun și se mută la moșia acestuia lângă Satu Mare.
După un timp își părăsește soțul și fuge călare la Deva. Acesta, înfuriat vine însoțit de o ceată de călăreți la Deva pentru a-și duce soția acasă. Maria auzind zgomotul făcut de atacatori la porțile castelului, sare pe fereastră și fuge în cetate împreună cu slujitorii ei devotați. Din cetate trage salve de tun și de puști asupra atacatorilor și îi pune pe fugă.
În 1640 Maria Szechy vinde cetatea și domeniul principelui Gheorghe Rakoczy I pentru suma de 6.000 de taleri. Cu această ocazie, la 30 noiembrie 1640 s-a făcut inventarul cetății și al domeniului. Documentul este cel mai vechi inventar cunoscut și din el ne putem face o idee despre cum arăta cetatea și domeniul. Există însă și o descriere interesantă a cetății, făcută de Nicolae Bethlen în 1660.
Gheorghe Rakoczy I face o reparație generală a cetății și castelului, ridică noi ziduri și bastioane, construiește o fântână internă pentru apă de băut și captează un izvor lângă poarta de jos. Apoi, către sfârșitul domniei lui, dăruiește cetatea lui Acațiu Barcsay, prefectul comitatului Hunedoara. În perioada stăpânirii austriece asupra Transilvaniei, cetatea este ocupată de generalul Caraffa Antonio cu armata imperială, iar împăratul Leopold I o trece definitiv în proprietatea dinastiei habsburgice prin diploma din 1692.
În fapt, ea va rămâne sub stăpânire austriacă până în a doua jumătate a secolului XIX. În 1706 cetatea este ocupată de țăranii răsculați conduși de Francisc Rakoczy al II-lea, după un asediu de câteva luni.
În 1713 au loc mari lucrări de reparații la cetate ordonate și conduse de generalul grof Ion Steinville. S-au construit atunci ziduri exterioare, s-au reparat porțile, s-au zidit două noi bastioane și camere de locuit. Tot atunci direcția de tragere și linia de atac din cetate au fost îndreptate către străzile principale ale orașului.
Deși refăcută și modernizată, în 1721 cetatea a fost ocupată de țăranii răsculați din Dobra, care s-au răzvrătit pentru a scăpa de roboțele pentru cetate și domeniu. Reparații și consolidări se mai fac în 1752, dar importanța strategică a cetății scade tot mai mult, datorită dezvoltării artileriei. Ea rămâne totuși un loc de refugiu pentru nobili în cazuri de revolte ale populației.
Astfel în 1784 în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, mai mulți nobili de la țară, funcționari ai statului și slujbași de comitat s-au refugiat în cetate unde au fost asediați de răsculați. În 6 noiembrie 1784 țăranii atacă cetatea dar sunt respinși de trupele imperiale fără victime.
A doua zi dimineață un grup de 400 de răsculați printre care se aflau și lucrători minieri din Certej și Hondol dau un al doilea atac asupra cetății dar sunt respinși de 144 de soldați grăniceri și 22 nobili călări. Înghesuiți lângă Mureș, aproape 200 de țărani au fost uciși, înnecați sau făcuți prizonieri.
Cei prinși șanț executați prin tăierea capului cu paloșul. La 11 noiembrie, țăranii convinși că nobili vor ceda, trimit un ultimatum prin care cereau: “Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujba să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dări ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”. Dar nobilii nu se preadu și răscoală este înnăbușită.
Un timp cetatea a fost lăsată în părăsire. Dar în 1817, împăratul Francisc I, trecând prin Deva, a hotărât să o restaureze, cheltuind pentru asta 216.000 florini.
Ultimul rol jucat de cetate în lunga să istorie, a fost în timpul revoluției din 1848‑1849. Asediată și împresurată de circa 2000 de revoluționari, cetatea nu a putut totuși fi ocupată decât după ce din lipsa apei și a alimentelor, garnizoana s-a predat la 17 mai 1849.
Poetul maghiar Petofi Sandor evoca într-una din poeziile sale bătălia dată pentru cucerirea cetății de către revoluționari:
“Crunt bubuit-a tunul/Spre Deva, patru zile, / Pământu-ntreg și zarea/De sânge erau pline! … /Tot ce onoarea cere/Să facem, am făcut… / Să-nvingem pe dușmanu-nzecit/Nu am putut. “
Însă, la 13 august 1849, la orele 9 dimineața, o explozie zguduitoare a depozitului de muniție a aruncat în aer zidurile cetății, transformând-o într-o ruină și omorând pe cei 38 de soldați revoluționari ce se aflau în cetate. Cu acest tragic eveniment s-a încheiat definitiv rolul militar al puternicei cetăți a Devei. O descriere interesantă a cetății înainte de explozie o face istoricul maghiar Kovary Laszlo.
Cetatea a rămas totuși o podoabă naturală și istorică a orașului și către sfârșitul secolului al XIX – lea câțiva intelectuali localnici grupați în Societatea istorică și arheologică a județului Hunedoara ridică problema îngrijirii și întreținerii ei.
Astfel în 1887 încep a se realiza cai de acces și plimbare pe deal, a se planta mii de puieți de arbori, iar pe alei s-au instalat câteva bănci. În 1900‑1905 s-au făcut lucrări de consolidare a zidurilor și subteranelor, s-a curățat molozul și pietrișul, s-a ridicat o casă a paznicului cetății în zona parcului, s-a construit un mic chioșc pe stânci (care a rezistat până în 1940) și s-a realizat tunelul de trecere pe sub stâncă.
În 1942‑1943 în tunel s-a deschis o galerie pentru adăpost antiaerian. În anul 1960 s-au refăcut căile de acces, s-au pus mai multe bănci, s-au plantat arbori, s-a făcut iluminarea zidurilor cetății, iar la poalele cetății s-a construit restaurantul Perla în fața căruia s-a amenajat o parcare.
La 11 august 1999, chiar în ziua eclipsei, între ruinele cetății, timp de 17 ore și jumătate a avut loc un spectacol evocând lupta dacilor cu romanii.
În anul 2008, cu ocazia lucrărilor de restaurare a Cetății, arheologii Muzeului Civilizației Dacice și Romane au făcut mai multe descoperiri importante în incinta Cetății Devei. Este vorba de vestigii ale Evului Mediu.
“Au fost găsite urme ale unor ansambluri de locuințe, fortificații, sisteme de aducțiune a apei, fragmente de armă sau monede”, a declarat Marcel Morar. Cea mai recentă descoperire arheologică a fost făcută în luna iunie, când arheologii de la Muzeul Civilizației Dacice și Române din Deva au găsit în incinta Cetății Deva ruinele unui turn din piatră din secolul al XIII-lea și mai multe obiecte din ceramică, fier și bronz.
Dealul Cetății
Dealul Cetății este rezervație naturală de tip mixt (geologică, botanică, peisagistică), adăpostind o vegetație de un interes fitogeografic excepțional. Pe Dealul Cetății au fost identificate peste 1.450 de specii de plante, unele rare, altele unice.
Situat la 371 m deasupra nivelului mării și la 184 m față de oraș. Dealul se desprinde din Munții Poiana Ruscă și are formă conică fiind alcătuit din roci eruptive de vârstă miocenă. Pantele sunt acoperite de o bogată vegetație care cuprinde aproape jumătate din plantele cunoscute în Transilvania.
Multe din plante sunt autohtone, altele provin din zona Mării Mediteraneene sau din sudul Peninsulei Balcanice. Aici trăiește și vipera cu corn. Rezervația are o suprafață de 30 ha. Autoritățile municipiului Deva doresc reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății, sperând că prin aceasta să creeze un cadru favorabil atragerii investițiilor locale și străine.
Printre obiectivele proiectului, pe lângă restaurarea Ansamblului medieval, se numără modernizarea căilor de acces, dar și protecția și conservarea mediului în rezervația naturală Dealul Cetății. De asemenea, autoritățile doresc să valorifice potențialul istoric al zonei urbane, din care fac parte Ansamblul Cetate medievală, situl arheologic – punctul Dealul Cetății, Dealul Cetății, Castelul Bethlen Magna Curia și Muzeul Civilizației Dacice și Romane (cu secțiile de Istorie, Artă, Naturale, Etnografie).
Accesul pe Cetate
Pe cetate se poate ajunge pornind din parcul orașului, urcând cele 113 trepte la capătul cărora se desprind două alei. Aleea din stânga, în pantă domoală, urcă prin partea de vest a dealului cetății până la intrarea în cetate. Aleea din dreapta, mai pitorească și plină de neprevăzut, trece prin tunelul săpat în stâncă și înaintează în serpentine până la prima poartă a incintei.
Poarta este boltită, cu acoperișul în formă de platformă orizontală. Arcul de pe fața interioară a portii are forma unui segment de cerc, iar arcul exterior are o formă semicirculară.
Locurile de fixare a porților masive de lemn care blocau accesul spre interiorul cetății se mai văd și acum în zidurile porții. Din colțul stâng al porții pornește un zid inferior de incintă, care urcă pe coasta dealului și înconjoară întreaga cetate.
Continuând drumul, la aproximativ 300 de pași de prima poartă, se află a doua, mai “elaborată” din punct de vedere arhitectonic.
Poarta are un coridor lung, acoperit cu bolti cu penetratii, și arcuri de fațadă identice cu cele ale primei porți.
În interior, există două încăperi cu bolti în cruce, încăperi din cărămidă destinate corpului de gardă.
Drumul continuă spre est și apoi spre sud-vest, urcând în pantă spre intrarea incintei medii. Această incintă are un zid prevăzut cu creneluri și amenajat pentru arme grele de foc, zid construit în secolul al XVII-lea.
În continuare, în colțul de sud-vest, există un bastion semicircular construit tot în secolul al XVII-lea. În acest bastion, se mai vede o încăpere acoperită cu calota de cărămidă.
Incinta a treia (superioară) are la poarta de intrare contraforturi masive, dispuse radial. Ele serveau ca piloni la podul ce lega drumul de acces în cetate cu poarta incintei. Încăperea în care se găsește poarta acestei incinte este acoperită cu bolti în cruce.
Mergând mai departe, apar o serie de încăperi: turnul de apărare, camera corpului de gardă, depozitele, dependințele gospodărești, toate înconjurate de pereți înalți și prevăzute cu mijloace de apărare. Toate aceste construcții înconjoară un spațiu închis care formează curtea interioară a cetății de formă trapezoidală. Pe cetate se poate urca rapid și fără efort folosind telecabina amplasată pe latura estică a cetății, lângă stadionul orașului.
Ajunși în interiorul cetății, oboseala urcușului este răsplătită cu una dintre cele mai încântătoare panorame: Valea Mureșului cu satele înșirate de o parte și de alta a râului, de jur împrejur cercul de munți și de dealuri ce înconjoară zona, iar la poalele cetății orașul Deva pe toată întinderea lui.
În Cetate nu sunt amenajate spații comerciale, de tip restaurant sau cafenea. Există panouri cu istoricul Cetății, se pot realiza fotografii și se poate admira panorama orașului, Măgura Uroiului și valea Mureșului până spre Orăștie, precum și o parte din valea inferioară a Streiului. În zilele cu cer senin se zărește masivul Retezat. La poalele Cetății se află Muzeul Civilizației Dacice și Romane, în spațiul său expozițional se regăsesc numeroase vestigii descoperite pe Dealul Cetății.
- Intrarea în Cetatea Devei este liberă!
- Nu se plătește taxă de vizitare!
- Programul de vizitare a Cetății Deva, valabil în perioada 1 mai 2017 – 30 septembrie 2017: zilnic, între orele 9.00 – 21.00.
- Se poate urca pe jos, pe la Poarta I, sau cu telecabina.
- Vizitatorii care utilizează telecabina achită doar contravaloarea drumului.
TELECABINA
Începând din luna iunie 2005, accesul pe Cetate se poate face și cu Telecabina. Capacitatea telecabinei este de 16 persoane.
Pentru alte detalii despre telecabina citiți articolul Telecabina.