30

aprilie

Biserica Ortodoxă “Buna Vestire”

0 Comments
68 views
2 mins
Biserica Ortodoxă "Buna Vestire" (Photo: Iovan Darius)

Biserica ortodoxă “Buna Vestire”, a fost inițial biserica Greco-Catolică cu hramul “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”.

Biserica ortodoxă “Buna Vestire” a fost construită între anii 1936 și 1939, din inițiativa avocatului Eugeniu Tătar din Deva și în timpul păstoririi preotului Iosif Nistor. Supravegherea lucrărilor de construcție a revenit inginerului Francisc Neugebauer. Între finanțatori s-a remarcat deputatul ortodox Constantin Bursan, cel care a donat suma impresionantă de 500.000 de lei, precum și clopotele de bronz ale bisericii turnate în Arad de Frideric Honig în anul 1939.

Este un edificiu de mari dimensiuni, ridicat în stilul Renașterii italiene, supraînălțat printr-o cupolă centrală maiestuoasă și prin două turnuri-clopotniță, robust, de formă patrulateră, dispuse de o parte și de cealaltă a unicei intrări apusene.

Interiorul a fost pictat în perioada 1972‑1974, în tehnică “frescă”. Iconostasul a fost sculptat în anii 1942‑1943 de Toth Elemer din Deva și este înzestrat cu icoane valoroase executate de preotul Silviu Costin din Arad.

Sfințirea bisericii s-a făcut de către P.S. Episcopul Ioan Bălan. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul-protopop de Bobâlna, Augustin Radu. Pe ușa de la intrare se găsește inscripția: “Intră-voi în casa Ta închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă întru frică Ta, Doamne”.
FLORIN DOBREI, “Bisericile ortodoxe Hunedorene”, Reșița 2011.

Religie: Ortodox
Hram: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (acum Buna Vestire)
Parohia: Deva II
Adresă: Str. Libertății nr. 14, Deva, 330006, HD
Tel: 0769.223.206

Biserica Ortodoxă “Buna Vestire” (Photo: Iovan Darius)

Biserica Ortodoxă “Buna Vestire” (Photo: Iovan Darius)

Biserica Greco Catolica “Sf. Arhangheli Mihail si Gavril” din Deva. (Str. Regele Ferdinand). (Photo: Arhivele Nationale Hunedoara)

Capela si locuinta preotului Bisericii Greco Catolice “Sf. Arhangheli Mihail si Gavril” din Deva (Str. Gh. Baritiu). (Photo: Arhivele Nationale Hunedoara)

TAGS:
Comments are closed.