28

aprilie

Biserica Baptistă “Sfânta Treime”

0 Comments
28 views
3 mins
Biserica Baptistă "Sfânta Treime" (Photo: www.orasuldeva.ro)

Prima locație a bisericii a fost pe strada Petru Rareș. Noua biserică, ridicată după Revoluție, a primit inițial un loc pe strada Cuza Vodă, dar datorită împotrivirii locuitorilor din zonă, locul a fost schimbat cu unul mult mai mare pe B-dul Mihail Kogălniceanu la nr.14 A.

În primii ani de după 1989, biserica a avut cea mai mare creștere numerică. Dedicarea noii biserici a fost în iunie 1996. Anul 2008 a reprezentat împlinirea unui secol de mărturie baptistă în Deva și 80 de ani de slujire a corului.

Cântările comune sunt specificul bisericilor baptiste la fel ca și cântările corului. Din anul 1928 biserica baptistă din Deva formată în acel moment din 29 membrii au decis să se formeze un cor. Ei au cerut sprijin profesorului de muzică, Szekely, care a pregătit primul cor format din 18 persoane.

În decursul anilor numărul coriștilor a crescut pe măsură ce membrii bisericii deveneau tot mai mulți. În 1966 erau 34 membrii ai corului, în 1980 erau 100 și în 1988 se numărau 115 membri.

În decursul anilor corul a fost condus de către: Szekely, Boșorogan Pavel, Zorletean Traian, Borhă Petru, Cohan Ioan, Popa Ștefan, Mârza Ilie, Vilik Iosif, Ciora Avram, Jula Emil, Pântea Dorel, Mârza Timotei, Mârza Teofil, Aradi Daniela, Lup Ioana.

În prezent corul este condus de către: Ilie Mârza, Daniela Aradi, Mârza Teofil.

Istoria Bisericii Baptiste din Deva de la începutul secolului al XX-lea

  • Prima apariție a anabaptiștilor – Davin Francisc – 15 noiembrie 1579
  • Prima apariție a baptiștilor – 1908
  • Primul pastor – Ilie Mîrza ordinat în 1924, pensionat în 1962
  • Primul cor a fost înființat în 1928
  • Prima clădire a bisericii baptiste – strada Petru Rareș construită în anii 1936‑1941
  • Construcția bisericii a fost suspendată între anii 1942‑1944
  • Al doilea pastor a fost Aurel Lăzăr ordinat în anul 1955 și pensionat în anul 1990
  • Biserica a fost condusă de către pastorul Elisei Pecheanu între anii 1990‑1992
  • Al treilea pastor a fost Timotei Rusu ordinat în octombrie 1993
  • Dedicarea noii biserici a fost în iunie 1996, strada M. Kogălniceanu Nr. 14
  • Al patrulea pastor a fost Remuș Groze ordinat în luna mai 2001

Sursa: www.devabaptist.ro

Religie: Baptist
Stil arhitectonic: Modern
Adresa: B-dul Mihail Kogălniceanu nr. 14 A, Deva, 330013, HD
Tel: 0254.226.081
E-mail: contact @ devabaptist.com
Web: www.devabaptist.ro

Biserica Baptistă “Sfânta Treime” (Photo: www.orasuldeva.ro)

TAGS:
Comments are closed.