27

aprilie

Statuia împăratului Traian

0 Comments
300 views
45 secs
Statuia Împăratului Traian (Photo: www.orasuldeva.ro)

Statuia realizată de către sculptorul Ioan Medruț a fost amplasată în 1999 în Piața Unirii pe locul în care anterior s-a aflat statuia lui Dr. Petru Groza.

Într-o primă fază, în anul 1992 s-a discutat amplasarea unei statui a lui Avram Iancu în acest loc, dar nu s-a căzut de acord asupra acestei propuneri.

Traian a fost împărat al Romei în perioada 98 – 117 d. Hr, iar în timpul său imperiul roman a ajuns la întinderea teritorială maximă. Pe soclul statuii se găsește inscripția: “TRAIAN – Acesta a fost săditorul și părintele românilor” (Samuil Micu).

Vladimir Brilinsky, redactorul șef al revistei “Dacia”, considera că nu este normal ca împăratului Traian, cotropitorul Daciei, să i se ridice statui: “Noi nu putem admite că suntem urmașii Romei, ci ai poporului dac.

Încrucișarea între daci și romani este doar în imnul României și în mintea unor exaltați, fanatici creduli ai tezei Școlii Ardelene de acum 300 de ani. Acum 500 de ani eram daci, conform plăcii funerare din Biserica Reformată din Deva în care se menționează clar existența dacilor și geților pe acest teritoriu”.

Statuia împăratului Traian (Photo: Iovan Darius)

TAGS:
Comments are closed.