DAS Deva prelungește termenul de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie, destinate persoanelor cu dizabilități

Direcţia de Asistenţă Socială Deva prelungeşte perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în intervalul aprilie – iulie 2024 și destinate persoanelor cu dizabilităţi.
Astfel, persoanele care se află în situaţii deosebite (internare, absenţă din localitate etc.) şi nu au posibilitatea să ridice tichetele gratuite de călătorie până vineri, 19 aprilie 2024, pot intra în posesia acestora începând de luni, 22 aprilie 2024.

Tichetele pot fi ridicate de la Compartimentul Monitorizare Asistenţi Personali, situat în clădirea Pieței Centrale Deva, etajul 1, Biroul nr. 21, după următorul PROGRAM:
 luni – miercuri, între orele 8:00-16:30
– joi, între orele 8:00-10:00 și 14:00-16:30
– vineri, între orele 8:00-14:00.  

Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local pot fi utilizate în perioada aprilie iulie 2024 și sunt destinate copiilor și adulților cu dizabilități, încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, precum şi însoţitorilor/asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în grad de handicap grav.

La ridicarea tichetelor este obligatorie prezentarea următoarelor documente:
– cartea de identitate sau certificatul de naştere (în cazul minorilor)
– legitimaţia de călătorie, eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara
– certificatul de încadrare în grad de handicap

Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local sunt valabile pentru 20 călătorii/lună, în municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare (Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică și Cristur).

INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.918 şi 0737.036.004, în timpul programului de lucru.

Până în prezent, aproximativ 450 de persoane cu dizabilități și însoțitori sau asistenți personali ai acestora au ridicat tichetele gratuite de călătorie pentru perioada aprilie – iulie 2024, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din totalul beneficiarilor.

Direcția de Asistență Socială Deva

TAGS:
Comments are closed.