În luna iunie 2011, magazinele PLUS au devenit LIDL.
Plus aparține concernului german Tengelmann, un grup cu experiență vastă la nivel mondial, având nu mai puțin de 7.500 de magazine în 17 țări din întreaga lume.
Din acest grup fac parte diviziile Plus, OBI, A&P, Kaiser’s Tengelmann și Interfruct. În cei peste 30 de ani de activitate, rețeaua de magazine Plus s-a extins constant, existând în prezent peste 4.000 de magazine și aproximativ 38.000 de angajați, în Germania, Spania, Ungaria, Cehia, Polonia, Austria, Grecia, Portugalia și România. Intrarea pe piața românească a fost decisă în 2002, când Plus a ales România datorită stadiului în care se afla economia și a creșterii economice din ultimii ani.
Compania, cu sediul și depozitul central la Ploiești, a fost înființată în martie 2003 și intenționa să deschidă în următorii 4-5 ani 170 de magazine pe întreg teritoriul României. Investiția totală în magazine și centru logistic se ridica la circa 250-300 milioane de euro. Primul magazin Plus din România a fost deschis în București, în noiembrie 2005, iar expansiunea a continuat în orașele cu peste 30.000 de locuitori.
Plus oferă o gamă de aproximativ 1.000 de produse, incluzând atât produse alimentare de bază, legume și fructe proaspete, carne proaspătă în regim de autoservire, cât și produse nealimentare tip 1 (detergenți, cosmetice, hrană de animale). Pe lângă aceste produse de înaltă calitate, clienții beneficiază săptămânal de o ofertă variată de produse nealimentare tip 2, în care sunt incluse articole de uz casnic, electrice și electrocasnice.
La data de 16 septembrie 2009, rețeaua germană de magazine de tip discount Plus a deschis al doilea magazin Plus în Deva, pe Str. Bejan nr. 2 A bis, cu o suprafață aproximativă de 1.400 mp, dintre care 1.100 mp sunt suprafața de vânzare și 300 mp sunt spații aferente.
Calea Zarandului, Nr. 108, Deva, HD
Web: www.plus-discount.ro
Orar:
Luni – Sâmbătă: 08:00-21:00
Duminică: 09:00-17:00