Prin înfrățirea orașelor se stabilesc relații de colaborare între instituții, schimburi prin internet, călătorii de studii, cunoașterea reciprocă a limbii și a culturii.
Periodic, delegații ale orașelor înfrățite realizează vizite reciproce; aceste reuniuni au ca obiectiv principal stabilirea progresului înregistrat în proiectele programate și definirea noilor orientări în perspectiva aprofundării acestor înfrățiri.
Orașe înfrățite cu Deva, în ordinea cronologică a semnării protocoalelor:
1. ARRAS (Franța) Primar JEAN-MARIE VANLERENBERGHE (site-ul primăriei)
Înfrățirea cu Arras a avut loc în data de 21 iunie 1998. Orașul Arras se află în nordul Franței în regiunea Artois, are o populație de aproximativ 50.000 de locuitori. Majoritatea clădirilor datează din sec. 17‑18. A fost capitala regională a galezilor, iar apoi a românilor. În Evul Mediu a devenit cunoscut ca oraș textil, realizând decorațiuni textile de aplicat pe pereți, brodate cu fire de aur și argint. Din cauza conținutului prețios, foarte puține din aceste podoabe s-au păstrat. Multe bătălii din Primul Război Mondial s-au purtat la Arras, populația civilă a fost evacuată, iar orașul a fost bombardat de către trupele inamice. Orașul întreg a devenit o ruină. În jurul anilor 1920, Primăria și clădirile din jurul piețelor au fost renovate, respectând vechiul stil în care au fost construite. Muzeul orașului și Galeria de artă ” Musee des Beaux Arts” (Muzeul Artelor Frumoase) își are locația într-o mănăstire ce datează din secolul 18. Astăzi, orașul este renumit pentru arhitectura în stil baroc-flămând a clădirilor renovate (Primăria, hotelul de Ville) și surprinde prin bogăția patrimoniului său, având o economie dezvoltată reprezentată de industria chimică, electrică, agroalimentară, comerț și comerț. Arras-este și un renumit oraș universitar – Universitatea din Artois, pregătind viitori specialiști în litere, limbi străine, istorie, geografie. Arras este locul unde s-au născut și trăit personaje celebre ca Robespierre, Paul Verlaine (1844‑1896), Charles de Gaulle (1890‑1970). După denumirea acestui oraș, în Deva a fost denumită piața Arras din zona Lido.
2. YAHCHENG (China) Primar ZHAO PENG Provincia Jiangsu
Yangcheng, denumit și Perla Marii Galbene se afla în China în provincia Jiangsu pe malul Mării Galbene. Înfrățirea orașului Deva cu Yangcheng a avut loc în data de 12 noiembrie 1998. Municipalitatea Yancheng are în subordine două orașe, cinci regiuni și trei districte. Suprafața orașului este de 15.000 km2 și populația sa este de peste 7,9 milioane locuitori. Climatul Yancheng-ului este blând și lungimea coastei Mării galbene este de 582 km. Denumirea orașului, tradusă din limba chineză literară, înseamnă “Orașul Sării”, denumire ce se trage de la marile suprafețe din apropierea orașului, pe care se colectează și produce sare marină. Yancheng-ul este un oraș cu o îndelungată istorie și tradiție culturală. Dovezile istorice de existență a Yancheng-ului datează de peste 2100 ani, din vremea Dinastiei Han în 119 i.h, iar în ceea ce privește istoria recentă, Yancheng-ul a avut un rol important în Războiul Civil din China și în întemeierea Republicii Populare Chineze. Din punct de vedere economic, venitul regiunii se bazează în special pe agricultură, iar recent o dezvoltare economică deosebită s-a produs datorită industriei de automobile, prin colaborarea dintre compania locală Yueda Corporation și compania multinațională Kia. În august 1992 a fost înființată “Zona de dezvoltare economică Yancheng”, un nou și super tehnologizat parc industrial ce se întinde pe o suprafață de peste 20 km2, care îi întâmpină cu căldură pe străini ajutându-i în investigații, negocieri, investiții și dezvoltarea afacerilor lor. Rezervația naturală Yancheng ce aparține municipalității se afla la aproximativ 40 km de centrul orașului, pe coasta Mării Galbene, are 280.000 de hectare și aproximativ 50.000 de vizitatori anual. Animalul protejat în rezervație este cocorul cu creasta roșie.
3. SZIGETVAR (Ungaria) Primar PAISZ JOSZEF (site-ul primăriei)
Szigetvar este un orășel cu doar 12000 de locuitori, situat în Ungaria, la aproximativ 30 kilometri vest de orașul Pecs. Actul de înfrățirea a orașului Deva cu orașul Szigetvar s-a semnat la data de 15 martie 2001. Înfrățirea municipiului Deva cu orașul Szigetvar are ca scop o mai bună cunoaștere reciprocă, precum și întărirea relațiilor de prietenie între popoarele maghiar și român. Localitaea Szigetvar are o istorie bogată fiind un adevărat simbol al iubirii de patrie și a devotamentului. Cea mai cunoscută este lupta dintre forțele de apărare ale Regatului Ungariei și armata turcă condusă de Sultanul Suleiman cel Magnific, din 1566. După un asediu care a durat 22 de zile, bravii apărători ai cetății conduși de căpitanul Mikloș Zrinyi, au ieșit în afara zidurilor și au pornit împotriva inamicului aflat într-o superioritate numerică, de 24 de ori mai mare, sacrificându-și viața. Maghiarii au fost în cele din urmă înfrânți. În amintirea acestei bătălii, la Szigetvar a fost ridicat un monument care înfățișează pe cei doi conducători de oști, sultanul și căpitanul Zriny. În fiecare an în luna septembrie se organizează serbările orașului, ocazie cu care este comemorat Mikloș Zriny. Orașul Szigetvar este de asemenea cunoscut datorită băilor termale. Apele termale sunt pline de săruri minerale și metale nobile. Sunt ideale dacă ești în căutarea sănătății sau doar a relaxării fizice și mentale. Băile termale urmează a fi modernizate. Aici se va construi un complex asemănător cu Aqua Land-ul care urmează a fii realizat în municipiul Deva. Reprezentanții celor două localități au avut un schimb de idei în ceea ce privește realizarea celor două proiecte. Szigetvar este un oraș frumos, liniștit, predomină casele.
4. CHERBOURG – OCTEVILLE (Franța) Primar BERNARD CAZENEUVE (site-ul primăriei)
Având o populație de 44.108 locuitori, orașul Cherbourg – Octeville este oraș port la Marea Mânecii, având o poziție geografică privilegiată. Situat în regiunea Normandia, în nord-vestul Franței, este port comercial, militar și de pasageri, fiind totodată locul unde fac escale marile pacheboturi transatlantice. Aici este arsenalul naval al Franței. Încă din anul 1996 între orașele Deva și Cherbourg-Octeville s-au demarat acțiuni de colaborare între autoritățile locale, urmând ca în vara anului 2004, urmare legăturilor stabilite de-a lungul anilor să se semneze actul de înfrățire între cele două orașe. La 28 februarie 2000, orașul Cherbourg a absorbit Octeville, luând denumirea oficială de Cherbourg – Octeville. În perioada celui de al II-lea război mondial, orașul a fost ocupat de către armata germană, fiind puternic marcat de către ocupanți care l-au considerat un loc strategic esențial în acțiunile lor. Astăzi, Cherbourg este un port de o importanță internațională, care găzduiește marile manifestări nautice, un oraș modern, unde arta și turismul atrag nenumărați turiști. Este recunoscut prin teatrele sale, muzeele de artă și istorie, biserica “Sainte-Trinite”, “Saint-Martin”, castelul “de Ravalet”și “Cite de la mer” – marele muzeu care expune aspecte istorice și științifice ale subiectelor maritime. Orașul are nenumărate alte frumuseți care așteaptă ca turistul să le descopere. Cherbourg este un oraș modern, cu multe parcuri și muzee de artă și istorie.