Cinematograful în Deva

Cinematograful Patria. (Photo: www.orasuldeva.ro)

SCURT ISTORIC AL CINEMATOGRAFELOR ÎN DEVA

Cinematograful a apărut în Deva în anul 1905 și la început rula în restaurantele Redout, Hungaria și Corona, unde lumea sta la mese, consuma și viziona. De prin anul 1910 reprezentații cinematografice rulau și în sala de cafea a restaurantului Casina, de trei ori pe săptămână. Din 1912 au început să se organizeze reprezentații săptămânale stabile, în sala teatrului orașului.

Pentru cinefili, și nu numai, putem aminti filmele care au rulat în Deva în luna ianuarie 1953:

  • 08‑11 ianuarie: “Flăcăul din orașul nostru”;
  • 12‑14 ianuarie: “În sat la noi” (film românesc);
  • 15‑18 ianuarie: “Supusul” (film german);
  • 19‑21 ianuarie: Reîntoarcerea victorioasă”; 
  • 22‑25 ianuarie: “Orice naș își are nașul”; 
  • 26‑28 ianuarie: “Serbarea sportivă a tineretului”;
  • 29‑31 ianuarie: “Casa singuratică” (film polonez).

În luna martie 1962 se dă în folosință cinematograful Patria, cu 450 de locuri, iar în 1963 se reconstruiește sala teatrului Arta pentru producții teatrale și proiecții cinema.

Marți 6 martie 1962 a avut loc deschiderea festivă a noului cinematograf “Patria” din Deva. La inaugurare au participat 450 de spectatori și a fost prezentat filmul artistic “Străzile au amintiri”.

Printre primele filme rulate la cinematograful “Patria” pot fi enumerate:

  • 16‑18 martie 1962: “Nu-i loc pentru animale sălbatice”
  • 19‑21 martie 1962: “Fi fericită, Ani ! “
  • 22‑25 martie 1962: “Austerlitz”
  • 26‑28 martie 1962: “Frumoasa Lurette”
  • 29 martie – 01 aprilie 1962: “Te iubesc, viață! “
  • 02‑04 aprilie 1962: “Cursa de 100 km. “
  • 05‑08 aprilie 1962: “Primele încercări” seria I și seria II
  • 09‑11 aprilie 1962: “Puștiul”
  • 12‑15 aprilie 1962: “Tot aurul din lume”
  • 16‑18 aprilie 1962: “Cinci cartușe”
  • 19‑22 aprilie 1962: “Bătălie în marș” seria I și seria II
  • 23‑26 aprilie 1962: “Vizita președintelui”
Cinematograful Patria. (Photo: www.orasuldeva.ro)

Intrarea la Cinematograful Patria. (Photo: www.orasuldeva.ro)

În perioada regimului comunist, în Deva au mai existat trei cinematografe care funcționau în general sâmbătă și duminica seara.

Primul și cel mai cunoscut dintre ele era “Cinematograful de vară” cunoscut mai ales sub numele “Grădina de vară” sau “Teatrul de vară”, cu 1000 de locuri, construit între anii 1953‑1956, amplasat în zona Catedralei de la Autogara Veche (Str. Avram Iancu nr.12 – la intersecția străzilor Avram Iancu și Cuza Vodă) și era amenajat în aer liber. Nișele din pereții interiori ai “Grădinii de vară” erau decorate cu o lucrare artistică de mari proporții, din argilă amestecată cu un procent oarecare de șamotă arsă la circa 1.000 de grade.

Lucrarea plastică a fost executată de artistul sculptor Eugen Ciucă după desene realizate de Mac Constantinescu, istoric de artă, sculptor și profesor universitar. O parte din lucrare prezenta momente din istoria trecutului, iar cealaltă motive din prezentările dansului. Erau reprezentate “Dans indian”, Dans spaniol”, Dans săsesc”, “Dans maghiar”, “Dans sovietic”, Fântâna din Bacciserai”, “Lacul lebedelor” “Dans egiptean”, “Teatrul antic grec”, “Saltimbanci din evul mediu”, “Comedia de’l Arte”, “Teatrul francez Moliere”, “Teatrul englez Othello”, “Teatrul german Faust”, “Teatrul românesc Caragiale”. Cinematograful de vară a fost inaugurat în seara zilei de 5 iunie 1956. În aceeași seară pe ecranul acestui cinematograf a rulat filmul românesc “Pe răspunderea mea”.

Al doilea cinematograf funcționa într-o clădire a sindicatelor, amplasată în cartierul Gojdu, în spatele Străzii Nuferilor.

Al treilea funcționa în clădirea numită Căminul Cultural “Petofi Șandor” din cartierul Ceangăi pe fosta strada 23 August. Aici se proiectau filme săptămânal, marțea de la orele 20:00 și sâmbătă și duminică de la orele 18:00 și 20:00. De asemenea, duminică mai era prezentat un matineu pentru copii la orele 10:00 dimineața. Prețul unui bilet era 1,50 lei.

Periodic pe scena Căminului Cultural aveau loc și diverse spectacole culturale cu formațiile de teatru și dans. În cadrul căminului activă și o fanfara cunoscută în Deva ca o formație bună, dar care în anul 1960 s-a destrămat. Tot în clădirea Căminului Cultural Ceangăi se găsea și o bibliotecă, iar în curtea împrejmuită era un teren de fotbal pentru tineret.

Căminul Cultural Ceangăi. (Photo: www.orasuldeva.ro)

Curtea Căminului Cultural Ceangăi. (Photo: www.orasuldeva.ro)

Clădirea în care a funcționat cinematograful din Gojdu, (Photo: www.orasuldeva.ro)

Între anii 1960 – 1989 a fost perioada de aur a cinematografiei în Deva. Sălile erau arhipline, oamenii se înghesuiau la bilete mai ales la filmele americane, westernuri, filme indiene, dar și la filme rusești care trebuiau rulate periodic în cinematografe. La filmele de succes biletele se vindeau la suprapreț de către bișnițarii care stăteau la intrare, iar expresia “Nu aveți un bilet în plus? ” o auzeai mereu pe holuri.

În 1975 este terminată construcția Casei de Cultură. Înainte de 1989, sala de spectacole a Casei de Cultură era folosită și ca sala de cinema.

Prin 1983 au apărut și în Deva un fel de videoteci, săli în care erau puse câteva televizoare color de producție românească “Telecolor” sau “Cromatic”, un videoplayer VHS Akai și unde plăteai intrare ca la cinema ca să vezi un film. Primele locuri unde “se dădea video” au fost în Sala Verde a Restaurantului Astoria și la Sala Sporturilor. Aproape toate filmele erau traduse, peste sonorul original era suprapusă vocea pițigăiată a Irinei Nistor.

În luna aprilie 1983 apărea și un anunț în ziarul local: “Zilnic, la Restaurantul Astoria din Deva, va funcționa videodiscotecă cu program de la 17:00 – 23:00”.

Cinema Patria

După revoluție, singurul cinematograf care mai funcționa în Deva, dar și acesta cu puțini spectatori, este Cinematograful Patria situat pe Bulevardul 1 Decembrie nr.5.

Începând cu luna martie 2017 însă, Cinematograful “Patria” a fost dotat cu aparatura 3D Sony 4K și cu o centrală pe gaz.

“Am primit aparatură digitală 3D Sony 4K, cea mai performantă aparatură din județ. Prețul acesteia se ridică la peste 100.000 de dolari. La mall nu există așa ceva, ei au 2K. De asemenea, la Patria avem sonorizare Dolby care este foarte scumpă, iar sala a fost modernizată la cele mai înalte standarde. Din data de 21 aprilie 2017, vom da drumul aparaturii iar primul film pe care cinefilii îl vor putea urmări este “Furios și iute 8”, a declarat Traian Ilincari, managerul cinematografului.

Apariția sistemelor video și homecinema, dar mai ales dezvoltarea televiziunii a dus în prezent la scăderea interesului publicului pentru sălile de cinema.

În 1997 a fost introdus în Deva și internetul, primul ISP fiind IIRUC. Acesta oferea acces la internet prin dial-up, iar prețul unui abonament era de 100 USD/luna, la care se adaugă costul abonamentului telefonic.

Cinema Patria – Deva
Adresa: Bd. 1 Decembrie 5, Deva, jud. Hunedoara
Telefon: 0254- 211.987
Număr locuri: 456
Tarif întreg: 8 Lei
Tarif redus (primul spectacol): 6 Lei
Sunet: Dolby stereo surround

Cinema City

În luna octombrie 2015, Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, a inaugurat cel de-al 20‑lea multiplex al companiei, în Shopping City Deva. Investiția totală, estimată în jurul sumei de 4‑5 milioane de euro, a fost făcută de Cinema City, o parte aparținând și dezvoltatorilor centrului comercial. Cinema City face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanț de cinematografe din Europa. Cinematograful din Deva este dotat cu cea mai modernă tehnologie și se ridică la standardele cinematografelor din marile capitale ale lumii. Cinematograful din Deva dispune de 6 săli, complet digitalizate, care însumează un total de 1087 de locuri. Cinema City Deva este locul ideal din oraș pentru a viziona cele mai recente premiere și avanpremiere, aproape în același timp cu lansarea lor internațională, fie pe peliculă, fie digital 2D sau 3D.

Cinema City – Deva
Program de funcționare:
Luni-Vineri: 12:30‑22:30
Sâmbăta-Duminică: 10:30‑22:30
Adresa: Calea Zarandului 87, Deva (în incinta Shopping City Deva)
Telefon: 0372 509 555
Web: www.shoppingcitydeva.ro/cinema

TAGS:
Comments are closed.