bisericamicro

Religie: Ortodox de stil vechi
Hram: Nașterea Maicii Domnului
Parohia: Deva IV
Adresa:
B-dul. Mihai Eminescu, Micro 15
Deva, 330124, HD
Tel.: 0730.084.647
A fost ridicată pe un teren donat de Primaria Deva în 1990. Între anii 1996 și 2008 sub păstorirea preotului-paroh Petru Costa, proiectul a fost întocmit în 1991 de arhitectul Ilie Popa, din inițiativa preotului Lucian Popa. Este un edificiu pe plan dreptunghiular de mari dimensiuni. Deasupra

pronaosului a fost elevată o clopotniță patrulateră însoțită de două turnuri similare ca formă. La acoperiș s-a utilizat în totalitate tablă de cupru. Accesul la interior se realizează printr-o singură ușă, amplasată pe latura vestică. Biserica beneficiază de un bogat decor iconografic, realizat între anii 2008 și 2011. De la înființarea parohiei, în 1995 și până la acea data credincioșii erau deserviți de o bisericuță de zid, transformată, în prezent, în capelă mortuară.
FLORIN DOBREI, "Bisericile ortodoxe Hunedorene", Reșița 2011.

bisericamicro3
Imagine din interior

Hramul bisericii "Nașterea Maicii Domnului” din Deva
Joi, 8 septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de către un ales sobor de preoți și diaconi, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Deva, cu prilejul sărbătoririi hramului acesteia.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor prezenți la slujba hramului despre lucrarea Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, prin ascultarea și smerenia sa mijlocind la venirea în lume a Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, Preasfinția Sa le-a amintit credincioșilor atât despre chipul minunat prin care Sfinții Ioachim și Ana, părinții trupești ai Maicii Domnului, au primit darul nașterii sale, cât și despre făgăduința acestora de a-și închina copilul la templu încă din fragedă pruncie în semn de profundă recunoștință pentru darul de a-l naște la o vârstă atât de înaintată. Maica Domnului ne este nouă model de iubire autentică, de dragoste jertfelnică și de asumare smerită a căii care duce la mântuirea sufletelor noastre și moștenirea Împărăției Cerurilor.
La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba hirotesiei întru iconom-stavrofor a preacucernicului părinte Sorin Popescu, preot slujitor în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Deva, felicitându-l astfel pentru rodnica sa activitate pastoral-misionară.
La final, preacucernicul părinte Petru Costa, protopop de Deva și paroh al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Deva, a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, pentru bucuria și binecuvântarea prilejuită de liturghisirea în mijlocul credincioșilor deveni, cât și întregului sobor slujitor și tuturor credincioșilor veniți să se roage la hramul parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Deva.
Sursa: Biroul mass-media al Episcopiei Devei și Hunedoarei

bisericamicro1

ziarulhunedoreanului1servushunedoara1mesagerul1glasulhunedoarei1accentmedia1hunedoaramea1
gazetareplica1hunedoaraplus1hunedoaralibera1hunedoaratv1kapitaltv1

reclama2