05
04
07
08
03
10
09
01
06
02
11

Teatrul de Arta Deva - Scurt Istoric

SOCIETATEA PENTRU FOND DE TEATRU ROMÂN ŞI VIAŢA TEATRALĂ HUNEDOREANĂ
Material preluat din Monografia Judetului Hunedoara, vol. III - Autor Isabela Hasa
Păstrarea fiinţei naţionale, afirmarea culturală prin înfiinţarea unui teatru românesc reprezentau idealurile transilvănenilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în special după anul 1867. Este perioada în care lupta românilor ardeleni pentru emancipare culturală şi spirituală dobândeşte noi valenţe care întregesc lupta pentru drepturile politice şi sociale în această parte de ţară. Pe lângă rolul deosebit de important jucat de Societatea ASTRA, teatrul în limba română, cu un repertoriu din dramaturgia naţională, a avut o influenţă covârşitoare asupra conştiinţei naţionale a românilor transilvăneni.

Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului [...]

Extragerea şi prelucrarea minereurilor pe teritoriul perimetrelor miniere gestionate în prezent de Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului “MINVEST” S.A. Deva sunt cunoscute din timpuri străvechi, iar importanţa resurselor minerale a făcut ca mineritul să constituie o îndeletnicire tradiţională a populaţiei din zonele respective cu o vechime de peste 2000 de ani. Mărturie stau vechile lucrări miniere, haldele de steril, depunerile de zguri şi rezultatele cercetărilor arheologice din Munţii Apuseni şi Poiana Ruscă.

Cresa din Deva - Scurt Istoric

SCURT ISTORIC
Cresa din Deva a luat fiinta la data de 26 mai 1971, într-un imobil situat pe aleea Viitorului nr. 5, fiind subordonata Spitalului Judetean Deva.
Timp de sapte ani a functionat ca o cresa de zi, având 4 grupe (sugari, grupa mica, grupa mijlocie si grupa mare). Capacitatea cresei era de 100 de paturi, având un numar de 25 copii în fiecare grupa. Personalul de îngrijire si educare copii era compus din: medic, asistent sef, asistent medical, infirmiera, îngrijitoare, bucatareasa, spalatoreasa si un administrator. La data de 19 iunie 1978 s-a înfiintat cresa saptamanala la etajul I, având 2 grupe (mare si mijlocie). Programul cresei saptamanale era de luni, ora 06.00 pâna sâmbata la orele 16.00.
Din data de 01 iulie 2001 Cresa Deva trece în subordinea Consiliului Local Deva, subordonare pastrata pâna în prezent.
In 15 iunie 2008 s-a desfiintat cresa saptamânala, transformându-se în cresa de zi.

Tribunalul Hunedoara si Judecatoria Deva - Scurt Istoric

Harta cartii funciare din 1873 arata ca sub poalele Dealului Cetatii se gasea vechea cladire Magna Curia, cu multe constructii gospodaresti asezate in jurul ei si pe locul actualului parc. O gradina mare inconjura acest castel pe locul unde se afla astazi Tribunalul Hunedoara, Arhivele Statului (fosta inchisoare) si toate casele pana catre strada Gheorghe Lazar. Curtea si gradina castelului erau imprejmuite cu ziduri si intrarea se facea printr-o poarta mare situata chiar in fata actualului Tribunal. In fata portii se gasea un pod de lemn ce trecea peste Paraul Ciurgaului ce trecea pe aici coborand de pe actuala strada Aurel Vlaicu. Pe marginile paraului existau vreo 20 de case si multi plopi si goruni.

Biblioteca Judeteana "Ovid Densusianu" - Scurt Istoric

Institutia publica de cultura cu caracter enciclopedic, parte integranta din sistemul informational si care se adreseaza tuturor categoriilor sociale pentru informare, documentare, studiu si lectura, Biblioteca Judeteana "Ovid Densusianu" Hunedoara - Deva a primit statutul de biblioteca a regiunii, in anul 1951, ca urmare a masurilor luate de guvernul existent la acea data de reorganizare a bibliotecilor publice existente. Trebuie sa mentionam ca la Deva au existat traditii de lectura publica inainte de aceasta data.

La 1868, exista Societatea de Lectura Romana loc in care se citeau ziare si se comentau evenimentele vremii. In 1879, societatea condusa de protopopul Papiu - presedinte, si de avocatul Francisc Hossu Longin - secretar, avea o biblioteca.in 1923, societatea isi schimba numele in Casina Romana.

Enciclopedia Orasului Deva

Enciclopedia orasului DEVA este prima lucrare de acest gen care incearca sa prezinte orasul Deva in toate ipostazele sale. Pe langa cele peste 700 de fotografii si ilustratii, enciclopedia va prezinta istoria orasului Deva si a Cetatii, descrierea localitatii si a principalelor obiective turistice din zona, informatii despre populatie, asezare geografica, relief si geologie, flora si fauna, clima si hidrologie, economie, administratie, despre viata culturala si personalitatile orasului.

Principalele institutii administrative, culturale, financiare, asociatii si organizatii, banci, servicii de sustinere a activitatilor private, societati de asigurare, hoteluri si pensiuni, partide politice, precum si o multime de alte informatii utile sant prezente in enciclopedie.
Puteti face o calatorie virtuala pe Cetate sau prin oras prin intermediul filmelor si imaginilor, sau puteti regasi Deva de altadata in fotografiile puse la dispozitie de Arhivele Statului si grupul de colectionari care au contribuit la realizarea acestei enciclopedii.

 

Pretul enciclopediei: 8 Euro

Puteti comanda enciclopedia trimitand un e-mail cu subiectul "Enciclopedia Orasului Deva" la adresa orasuldeva@orasuldeva.ro sau online cu plata prin PayPal.

 

Pentru comenzi telefonice sunati la: 0744.771.568

 

Cumpara online prin PayPal:

 

 



 
Imediat dupa efectuarea platii, puteti descarca online enciclopedia.

 



 


 

 

Cea mai completa lucrare referitoare la Deva.
 
Peste 700 de fotografii actuale si ilustrate vechi. Videoclipuri si texte.

 

 

Inspectoratul de Politie Hunedoara - Scurt Istoric

În decursul milenar al istoriei, odată cu apariţia statului, cu sarcina de a menţine ordinea în cetate, poliţia îşi dezvoltă propria instituţie care pe parcurs suferă transformări, iar împreună cu armata şi justiţia va contribui la instaurarea ordinii şi autorităţii statului de drept. Date certe privind istoricul poliţiei române nu apar decât în perioada modernă, respectiv după anul 1800. Totuşi, într-o formă sau alta sub diferite denumiri, poliţia ca instituţie a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, întrucât este ştiut că orice stat are nevoie în mod imperios de ordine internă, deci şi de structura prin care aceasta să fie asigurată. Începutul de veac a atras modificări importante în concepţia privind activitatea poliţiei. 

Spitalul Judetean Deva - Scurt istoric

Despre activitati medico - sanitare in localitatea Deva, exista date incepand cu secolul al XVIII-lea. Insa, data fiind importanta localitatii care era castru militar si capitala comitatului Hunedoara, se poate presupune existenta unui medic sau a unui spital si in secolele anterioare. Dar primul document care atesta existenta unui “barbir”, care atunci insemna chirurg, ce trata rana unui capitan de oaste in Deva, dateaza din anul 1641. Se stie ca primul medic cunoscut in oras a fost George Tallar care a servit in regimentele din Deva si Banat, incepand din 1724. In 1784, George Tallar tipareste la Viena o carte in care prezinta observatiile stiintifice si rezultatul autopsiilor facute de el pe cadavrele unor tarani romani, cat si relatari despre credinta acestora in vampiri si moroi.

Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane - Scurt Istoric

Inceputurile organizarii muzeului din Deva dateaza din anul 1880, cind se infiinteaza „Societatea de Istorie si Arheologie a Comitatului Hunedoara”. Statutele societatii aprobate, la sfirsitul anului 1880, prevedeau infiintarea unui muzeu in care sa se pastreze vestigii arheologice, documente istorice, numismatice, obiecte de etnografie si de stiintele naturii, descoperite, colectate sau achizitionate de pe teritoriul comitatului Hunedoara.

In urma acestei actiuni intreprinse de catre membrii societatii in anul 1882 se infiinteaza o colectie de antichitati, piese etnografice si de ornitologie. In anii urmatori profilul arheologic al colectiilor devine precumpanitor, mai cu seama datorita cercetarilor de teren intreprinse in zona cetatilor dacice din Muntii Orastiei, la Banita, Cozia, Cimpuri Surduc, Micia, Strei si Deva.

 Duminică, 26 Februarie 2017

Mersul autobuzelor

Plecare:
Sosire:
 

Vizitatori

3621954
Azi:
Ieri:
Saptamana:
Luna asta:
Total:
926
902
6235
24156
3621954

Avem 110 vizitatori și niciun membru online

BAROUL HUNEDOARA
Str. Iuliu Maniu (fostă Libertăţii), Bl.A-parter
Deva,  judeţul Hunedoara
Tel:  0254.213.846
Tel./Fax:  0254.219.829
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Web: www.barouhunedoara.ro


DUȚĂ ION
Deva B-dul 22 Decembrie Bl.D2 ap.4
Tel birou: 0354103246,
Tel mobil: 0727076997


AJTAY ISABELA SZEKERINE
Deva Str.G.Enescu Bl.4A ap.34
Tel birou:0254214692
Tel mobil:0740893628


ARDELEAN OLIMPIA ELENA
Deva Str.Iuliu Maniu Bl.I ap.13
Tel mobil:0254233794
Fax: 0254233794
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


ARHIRE DANIEL DORIN
Deva Piaţa Victoriei nr.2 cam.201A
Tel mobil:0722114114
Fax: 0254223550
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


ASZTALOS SZILARD
Deva Al.Independenţei Bl.E22/57
Tel mobil:0730027318 / 0730027319
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


AVRAM MARIOARA
Deva Str.Iuliu Maniu Bl.D/2
Birou de lucru Orăştie Str.Plantelor nr.7
Tel birou:/0254230753, T
el mobil:0722714890
Fax: 0254230753
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


BÂLDEA GHEORGHE
Deva Strada Libertăţii Bl.I,ap.10
Tel birou:0254233436,
Tel mobil:0722764149 


BĂDOI MIHAI IOAN
Deva, Bulevardul Iuliu Maniu Bl.L3 ap. 1 Bl.3-parter
Email: bă This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


BĂGĂIANU ANCA
Deva B-dul M.Viteazu Bl.47/11
Tel mobil:0740190229
Fax: 0254212223
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


BĂRBUȚI CONSTANTIN
Deva Str.I.Maniu Bl.I ap.13
Tel mobil:0744705576


BARBU ANCA
Bld. Decebal, bl. 5, sc. C, ap.93
Tel mobil:0722640063 / 0727319358


BALAN BOGDAN CIPRIAN
Deva Bulevardul Decebal Bl.A1 ap.18
Tel mobil:0723127333


BERCI ALINA MARIA
Deva Strada Horia Bl.5/82
Tel mobil:0723613938 / 0728189252


BIBER BIANCA EMILIA
Deva B-dul Iuliu Maniu nr.6
Tel mobil:0723451833
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


BOBIC OVIDIU DARIUS
Deva Strada Liliacului bl.22 ap.28
Tel mobil:0740680053, 0724965595
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


BOJIN ALIN LUCIAN
Localitatea Soimus, Strada Boholt nr.147 B
Birou de lucru Deva Strada Ion Creanga, bloc 24 ap.33 


BOLD ONCU LUCIA MARIA
Deva Strada Mihai Eminescu nr.105 bloc 1 ap.16  


BOZAN MARGARETA ANNA
Deva Strada Stefan cel Mare nr.17
Tel birou:0254212017,
Tel mobil:0722538811
Fax: 0254212017
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


BREAZ NICOLAE
Deva Aleea Crisului bloc 49 ap.44
Tel mobil:0744198356  


BUDA CALIN MIREL
Deva B-dul Decebal Bl.P ap.8
Tel mobil:0720055469
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


BULGAR TITIANA PUSA
Deva, B-dul Iuliu Maniu, Bl.A, scara C-parter
Tel birou:0351103868,
Tel mobil:0749028527  


BULGAREA CANDIN
Deva B-dul Kogalniceanu Bl.14 ap.7
Tel birou:0254235058, T
el mobil:0722356251
Fax: 0254235058
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Web: www.bulgarea.ro 


CAFORIO CRISTINA VIORICA
Deva Strada Mihai Viteazu, bloc 47, scara B, ap.11


CARAUS SORIN CONSTANTIN
Deva Str.Axente Sever nr.20
Tel mobil:0744598190 / 0729014643
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


CAZANU TEODORA CRISTINA
Deva Strada Cuza Voda Bl.D5/3
Tel birou:0254218056,
Tel mobil:0722476101 / 0748272957
Fax: 0254218056
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


CÂRCEIE MARIUS RADU
Deva Aleea Salcâmilor bl.32 ap.63  


CÂMPEAN RADU VASILE
Deva Aleea Pacii, bloc A7, ap.5
Tel mobil:0730203555


CEAN RADU MIRCEA
Deva, Strada Liliacului bl-24A, scara F, ap.54
Tel mobil:0722250221 


CHEBUTIU RADU FLAVIU
Deva B-dul Nicolae Balcescu Bl.24A
Tel mobil:0721406037
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


CIOCAN ALECSANDRA MARIA DOINA
Deva B-dul Nicolae Balcescu bl.17A ap-38
Tel mobil:0729294907, 0740024290 


CIUCIAN CATALIN CRISTIAN
Deva Al.Panselutelor Bl.28 ap.18
Tel mobil:0721256038
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


CÎMPEAN ENEEA MARIUS
Deva Str.22 Decembrie nr.37A
Tel birou:0254232020,
Fax: 0254232020
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


CLONDA ADRIAN VASILE
Deva B-dul Iuliu Maniu nr.29
Tel mobil:0741219928  


CLONDA VASILE
Deva B-dul Nicolae Balcescu bl.45A etaj 3 ap.9
Tel mobil:0744561459
Fax: 0254227798


CORDEA IOANA MIHAELA
Deva Bulevardul 1 Decembrie nr.5, bloc B, ap.14  


COROZEL PAULA CATERINA
Deva Str. Izvorului nr.17 


COLHON ALEXANDRA
Deva Strada Ion Corvin nr. 8
Tel mobil:0724521466
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


CRACIUN TIBERIU CATALIN
Deva B-dul Iuliu Maniu Bl.B ap.61
Tel mobil:0745300388, 0733300388
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


CRETU SILVIU
Deva B-dul Iuliu Maniu Bl.A sc.C ap.48
Tel birou:0254229022,
Tel mobil:0728830890
Fax: 0254229022
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


CRISTIAN IOAN SORIN
Deva Strada Crângului nr.7
Tel birou:0254218112,
Tel mobil:0724227212


DANA BEBE
Deva Bulevardul 1 Decembrie bl.3-parter 


DAVID CLAUDIA MARIANA
Deva Strada 22 Decembrie nr.37A, etaj 4, camera 411/2


DANILA RADU DANIEL
Deva Strada Iuliu Maniu bloc L3 sc. A, ap.20
Tel mobil:0722911974
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


DANILA ADINA
Deva Strada Izvorului nr.20
Tel mobil:0722623407
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


DANILOV CAMELIA ALINA
Deva Strada Aurel Vlaicu nr. 1bl.M ap.22
Tel mobil:0744570183
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


DEHEL ILEANA LUCIA
Deva Strada Aurel Vlaicu nr.1


DEMIAN GABRIELA ELENA
Deva Str.Iuliu Maniu Bl.4/10
Tel mobil:0722857594, 0745657594
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


DOMSA TRAIAN IOAN
Deva Strada Axente Sever nr.24
Tel mobil:0746071252


DRAGAN GABRIEL FLORIN
Deva Aleea Muncii Bl.AB18, ap.64
Tel birou:0254224641,
Tel mobil:0726251577
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


DRAIA IOAN
Deva B-dul Decebal Bl.5/6
Tel mobil:0744595443 


DUȚĂ ION
 eva B-dul 22 Decembrie Bl.D2 ap.4
Tel birou:0354103246,
Tel mobil:0727076997  


DUMITRESC MARINELA
Deva Str.Iuliu Maniu Bl.C ap.47
Tel mobil:0724071750
Fax: 0254230444
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  


DUMITRESC TRAIAN
Deva Str.Iuliu Maniu Bl.C ap.47
Tel mobil:0722341487
Fax: 0254230444
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


ENESCU LAVINIA
Deva Str.22 Decembrie bl.13 ap.8


FATAN IOAN CRISTIAN
Deva Str.Mihail Kogalniceanu Bl.2 ap.13
Tel mobil:0721587947
Fax: 0254215608  


FIELKER ENDY
Deva Strada Liliacului bl.24A ap.20
Tel mobil:0729095564  


FILIMON CLAUDIA-MONICA
Deva Str.Silviu Dragomir nr. 9
Tel mobil:0744370233 


FILIPESCU OVIDIU-VASILE
Deva, Aleea Magnoliei, Bloc D, ap.20 ap.93
Tel birou:0354804188, T
el mobil:0723581151
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


FISTIS MIHAI
Simeria Piata Unirii , bloc 1, ap.8
Tel birou:0254261248,
Tel mobil:0722230464 / 0766542320
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


GÎRZ CORINA DORINA
Deva B-dul Iuliu Maniu Bl.C1 ap.19
Tel mobil:0744607743 


GHERMAN ELVIRA
Deva Al.Crinilor Bl.E9 ap.5
Tel birou:0254223689,
Tel mobil:0744120491
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


GHERMAN MARIA MIHAELA
Deva Str.A.Iancu Bl.H1-parter
Tel mobil:0788576303 


GHERMAN VASILE PETRU
Deva Bulevardul Decebal bl.111 Romarta  


GHILEA ANUTA
Deva Str.Dorobanti Bl.28 ap.35
Tel mobil:0730135225 


GHILEA CALIN PAUL
Deva, Strada 22 Decembrie nr.37A, camera 217/2
Tel mobil:0721513975
Fax: 0354104580  


GÎRLEANU VLAD ADRIAN
Deva Al.Patriei Bl.E3 ap.17
Tel mobil:0722922003
Fax: 0254222044  


GLIGOR TEODOR
Deva Aleea Crizantemelor bl.M2 ap.5
Tel birou:0254230346,
Tel mobil:0723320971
Fax: 0254230346
Email: gligor_teodor@yahoo. com 


GROPEAN VIORICA SIMONA
Deva B-dul Iuliu Maniu Bl.C1 ap.23
Tel birou:0354101345,
Tel mobil:0741164877
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


GRIGORESCU ADINA ANDREEA
Deva B-dul Iuliu Maniu, bloc 6-demisol
Tel mobil:0724861700
 Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


GROSU ALINA
Deva Aleea Armatei bl.4 ap.24


GRUMAZESCU VALENTIN IOAN
Deva Str.Minerului Bl.35 ap.44
Tel mobil:0745704618  


GUGA ANDREI SILVIU
Deva Str.Progresului Bl.P3/6
Tel mobil:0721777277
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


HAIDA EUGENIA MARIA
Deva Str.Marasti Bl.D4/45  


HAIDUC IOANA
Deva Str.Progresului Bl.C/1  s
ecundar Cluj Str.Pavel Rosca nr.4/28
Tel mobil:0726334394 0751204640  


HAMILTON CARMEN SILVIA
Deva Aleea Panselutelor bl.28, scara C, ap.35  


HURDUBEU PETRISOR
Deva, Bulevardul Decebal, Bl.R-parter
Tel birou:0254221032,
Tel mobil:0722919269


ISTOC SILVIU IONUT
Deva Strada Mihail Kogalniceanu nr.14 


IGNA IULIANA ANTONELA
Deva Strada Pietroasa nr.18
Tel birou:0254233081,

Tel mobil:0722397322
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


ILASCA BENONE
Deva Str. Marasti Bl.D6 ap.12
Tel mobil:0735161614
Fax: 0354405304
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


ILEA ADINA ANCA
Deva Al.Independentei Bl.B8/12
Tel mobil:0744625340 


INDRIES RUXANDRA
Deva Str. Orhideelor nr.1
Tel mobil:0722319481
Fax: 0254213096
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


IONESCU MIRCEA
Deva Poiana Narciselor bl.2 ap.37 


IONESCU AMALIA MARIA
Deva Str.1 Decembrie nr.19
Tel mobil:0723306729
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


IOTOVICI ALECSANDRU
Deva B-dul Decebal B.C/13 


IOVANESC DOINEL DORU
Cabinete asociate “Iovanesc & Iovanesc”
Deva Bulevardul Iuliu Maniu nr.29
Tel birou:0254218064,
Tel mobil:0722678727
Fax: 0254218064
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


IOVANESC NICOLETA ELENA
Cabinete asociate “Iovanesc & Iovanesc”
Deva B-dul Iuliu Maniu nr.29
Tel birou:0254218064,
Tel mobil:0729939949
Fax: 0254218064
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


ISTRAT HORATIU
Deva B-dul Dacia Bl.28/20
Tel birou:0254229808, T
el mobil:0723022288
Fax: 0254229808
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


ITU OVIDIU VASILE
Deva Al.Independentei Bl.AB20 ap.44
Tel mobil:0723025661 / 0744679299  


IZELE LARISA
Deva B-dul 1 Dec.Bl.3- parter
Tel mobil:0724915940
Fax: 0254232111


JORZA LUCIAN MARCEL
Deva Aleea Magnoliei Bloc D ap.20


JOSAN ADRIAN TRAIAN
Deva Strada Calugareni nr.5
Tel mobil:0724687568 | 0728864826
Fax: 0354103606
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


JOSAN IOANA ROXANA
Deva Strada Ion Creanga Bl.24ap.32
Tel birou:0254230803,
Tel mobil:0723197435
Fax: 0254230803
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


JUCAN MONICA CLAUDIA
Deva B-dul Iuliu Maniu Bl.C /47
Tel mobil:0744683207
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


JUDE GINA ROXANA
Deva Str.Avram Iancu Bl.H3/5
Tel mobil:0745355385
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


JURJIU TANDRAU NADIA VIORICA
Deva Strada Cuza Voda Bl.U/7
Birou de lucru Deva Strada Progresului bl.A, scara C, ap.21
Tel mobil:0745889481
Fax: 0254225846
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


JURMONI PETRU
Deva B-dul Iuliu Maniu bl.L4 ap.6
Tel mobil:0729858440


KATONA ADRIAN ANDREI
Deva Str.Simion Barnutiu nr.8
Tel mobil:0724733515  


KUTAS IULIU
Deva B-dul 1 Dec. Bl.3-parter
Tel birou:0254232111,
Tel mobil:0722807818
Fax: 0254232111  


LASC CAIUS FLORIN
Cristur Str. Hunedoarei nr.28 


LAZAR VALENTIN SERGIU
Deva Str.Avram Iancu Bl.H1 ap.16
Tel mobil:0722335154
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


LAZA ADINA
Deva Bulevardul Iuliu Maniu nr.11 Bl.6/2
Tel birou:0254213072,

Tel mobil:0722260068
Fax: 0254213072  


LEAHU IOANA MARIA RODICA
Deva Strada Magnoliei bloc A sc.1 ap.  


LUNGEANU TEODORA SORINA
Deva Str.Iuliu Maniu, bloc L4, ap..34
Tel mobil:0726043843
Fax: 0254230639 


LUPAS GEORGIANA FELICIA
Deva, Bulevardul Iuliu Maniu nr.6
Tel mobil:0745320899
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


MARGINEAN EMIL RAUL
Deva Str.Mihai Viteazul bl.9 ap.38 


MARGINEAN FLORICA
Deva Str.Calugareni nr.63
Tel birou:0254213927,
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


MACOVEI ANDREI
Deva Aleea Muncii Bl.E21 ap.89 


MACOVEI ION
Deva Al.Muncii Bl.E21 ap.89
Tel birou:0254232746, T
el mobil:0722842700
Fax: 0254232746
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


MANIUL MIHAELA LUMINITA
Deva Str.Libertatii Bl. I ap.14
Tel mobil:0740218075
Fax: 0254233794 


MARINA EMIL RADU
Deva B-dul 22 Dec. Bl.D2/14
Tel mobil:0744808754
Fax: 0254219117
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


MARINESCU ANCA NADINA
Deva Str.Marasti Bl.G ap.50
Birou de lucru Brad Strada Liceului Bl.2-8
Tel mobil:0745368070
Fax: 0254219117 


MATEI CATALIN CIPRIAN
Deva, Strada Zavoi nr.13 ap.16 


MATEI NICOLAE SEBASTIAN
Deva Strada Aurel Vlaicu nr.1
Tel birou:0254244099,
Tel mobil:0745458997 / 0724051266
Fax: 0254221342
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


MATES DELIA DIANA
Deva Strada Dacia nr.11, bl.28, ap.20
Tel mobil:0745291613
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


MARGINEAN CRISTINA ROXANA
Deva, Strada Ovid Densusianu nr.14A
Tel mobil:0723683217
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


MEDEANU TIBERIU CONSTANTIN
Deva B-dul Decebal Bl.A1 ap33
Tel birou:0254227523,
Tel mobil:0726390037
Fax: 0354814890
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


MIERTOIU MARIN
Deva Strada Petru Maior nr. 9
Tel mobil:0723141957

Misea Eugen
Deva B-dul Decebal nr.45A, scara A, etaj 3, ap.9 


MATES DINU
Deva Strada Dacia nr.11, bloc 28, ap.20


MAXIM BIANCA IULIA
Deva Aleea Florilor bl.2 ap.11


MANAILA MARIUS RADU
Deva Bulevardul Dacia, bloc 33, ap.28
Tel mobil:0721279612 


MIHAIESCU CORNEL GAVRILA
Deva Aleea Armatei bl.3 ap.11


MIHOC ANDREEA MARIA
Deva Bulevardul Decebal nr.14 sc. C ap.23 


MICIN VALENTINA
Deva Bulevardul 22 Decembrie , bl.4 ap.12


MIHONESC MIRELA
Deva B-dul Iuliu Maniu, bloc 6-demisol
Tel birou:0254234282,
Tel mobil:0763255941 


MIHUTI NICOLAE
Deva Strada Iuliu Maniu nr.6
Tel mobil:0788 189103
Fax: 0254 230191


MINCEA MIRCEA
Deva Strada Andrei Saguna nr.6
Tel birou:0354805908,
Tel mobil:0745376546 / 0726231830
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


MITROFAN DAN CONSTANTIN
Deva Bulevardul Mihail Kogalniceanu bl.F3 ap.18
Tel birou:0354103519,
Tel mobil:0723564391
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


MODY SERGIU
Deva B-dul Iuliu Maniu Bl.L4 ap.12
Tel mobil:0722436360
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


MODY MARIA PAULINA
Deva Strada Maresal Averescu bl.20 ap.1
Tel birou:0254230246,
Tel mobil:0724237647


MOISI CALIN REMUS
Deva, Strada Avram Iancu, Bloc H3-parter 


MUNTEAN VIOREL
Deva Str. A. Iancu Bl.H3-parter 


MURESAN MIRONA GIORGIANA
Deva Strada 22 Decembrie nr.37A, etaj 2, camera 223
Tel birou:0354107541,
Tel mobil:0726252354
Fax: 0354107541
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


NAPAU CAMELIA
Deva Str.Progresului bl.6 scara 2 ap.5
Tel mobil:0730769395 / 0761056252 


NEAGU NICOLAE
Deva Str.P-ta Victoriei Bl.11/16
Tel mobil:0722330084
Fax: 0254219117 


NEAMTU LUMINITA VASILICA
Deva Str.Mihai Viteazu Bl.B/11
Tel birou:0254212223,
Tel mobil:0722229438
Fax: 0254212223


NEGREA ELENA
Deva B-dul Decebal Bl.109, et.1 identificat sub B32
Tel mobil:0744353717


NEAGU ALECSANDRU CORNEL
Deva Str.Liliacului bl.24 sc.D ap.34


NEGRUT MARCELA
Deva Str.D.Zamfirescu Bl.A1/72
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


NITOI CORBUT STEFAN VASILE
Deva Strada Izvorului nr.1
Tel mobil:0722473072 / 0723394916
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


NITOI CORBUT DANA
Deva Strada Iuliu Maniu nr.6 etaj 2
Tel mobil:0723217927 


OANA FLORIN IONUT
Deva Str.Simion Barnutiu nr.14
Tel mobil:0721242409
Fax: 0354104580
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


OANA NICOLAE DORIN
Deva Calea Zarandului Bl.43/30
Tel birou:0254233313,
Tel mobil:0722342026
Fax: 0254233313
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


OANA ALINA ALINA
Deva Str.I.L.Caragiale Bl.7/12
Tel birou:0254233313,
Tel mobil:0723239150
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


OPROESCU OVIDIU
Deva Str.Calugareni nr.3 


OLARIU DORIN HORIA
Deva Poiana Narciselor nr.1/24


PACURAR AGNES
Deva B-dul Dacia Bl.P10/15
Tel birou:0254233313,
Tel mobil:0745637476
Fax: 0254233313
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


PASC DARIAN FLORIN
Deva Str.Împaratul Traian Bl.15/28

Parfenie Adrian
Deva Str.A.Iancu Bl.H3-parter
Tel birou:0254230639,
Tel mobil:0740185293
Fax: 0254230639 


PARFENIE MARIA
Deva Str.A.Iancu Bl.H3-parter
Tel birou:0254214519 025, T
el mobil:0740185293
Fax: 0254230639 


PASC ALINA
Deva Str.Împaratul Traian Bl.15/28
Tel mobil:0744523517
Fax: 0254218064
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


PENISOARA BIANCA MARIA
Deva Strada Mihai Viteazul bl.47/11
Tel birou:0254212223


PERVEIN ELISABETA
Deva Strada Aurel Vlaicu nr.5
Tel birou:0254229023, T
el mobil:0722739966
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


PETRESCU ANGELA MIHAELA
Deva Str.1 Decembrie nr.19
Tel mobil:0723565441
Fax: 0254220168
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


PINTILICIUC CONSTANTIN
Deva Str.Simion Barnutiu nr.8
Tel mobil:0722332720


PIOARA ANGELA
Deva Str. Flamingo nr.5B

Ploesteanu Ion
Deva Str.M.Eminescu Bl.13A-p 


POANTA IONITA CODRUT
Deva Str. A.Iancu Bl.H1 sc.C ap.10
Tel mobil:0740878956
Fax: 0254218064 


PODELEAN ELENA MONICA
Deva Str. Cuza Voda Cuza Voda nr.37 etaj 1
Tel birou:0254231811,
Tel mobil:0743131341
Fax: 0254231811
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


POPA EMANUELA LUCIA
Deva Str.Maresal Averescu Bl.20/1
Tel mobil:0744856858
Fax: 0254230246
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


POPA OCTAVIAN STEFAN
Deva, Bulevardul Iuliu Maniu, Bl.C, ap.47
Tel mobil:0766630951
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


POPESCU FLORICA
Deva Str.22 Decembrie nr.63A
Tel birou:0254732107,
Tel mobil:0752301794 


PUSA ANA MARIA
Deva Str.Aurel Vlaicu nr.1
Tel mobil:0723172858
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


PAPANA ISABELA IOANA
Deva Str.Simion Barnutiu nr.8
Tel mobil:0721046365
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Web:www.avocatromascu.com  


RACASAN CLAUDIA ADA
Deva Aleea Anemonelor nr.1
Tel mobil:0721338004
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


RAULEA GHEORGHE ADRIAN
Deva Strada Iuliu Maniu nr.6
Tel mobil:0729883978
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


RADU DORU FLORIN
Deva Strada Andrei Saguna nr.6
Tel birou:0354805908,
Tel mobil:0745633567 / 0751555322


RONCEA GABRIELA
Deva, Strada Iuliu Maniu Bl.C1 ap.35
Tel mobil:0724053653


REISS ALFRED
Deva Mihai Eminescu nr.98
Tel birou:0254226883,
Fax: 0254227798
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


ROMASCU ANGELICA
Deva Str.Simion Barnutiu nr.8  
secundar Timisoara Ghe.Doja nr.30
Tel birou:0256197560,
Tel mobil:0722745170
Fax: 0256497560
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Web: www.avocatromascu.com


RONCIOIU COSMIN ALIN
Deva Strada Mihai Viteazu, Bl.E24B, scara 1, ap.14
Tel birou:0254235333,
Tel mobil:0745533709
Fax: 0254235333
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


STANCIU PATRICIA RAMONA
Deva Piata Victoriei Bl.11 ap.16 


SULEA RADU MIRCEA
Comuna Dobra Strada Lugojului nr.16


SASU DARIUS SEBASTIAN
Deva, Bulevardul Decebal, Bl.R-parter
Tel mobil:0723971663
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


SAVA ANA DANIELA
Deva B-dul Nicolae Balcescu Bl.B/26
Tel mobil:0744862743
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


SAVIN DANIELA CLAUDIA
Deva B-dul Decebal Bl.I-parter
Tel mobil:0735161615
Fax: 0354405304
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


SICOE IOAN NICOLAE
Deva Str.Libertatii Bl.A ap.37
Tel birou:0354801752,
Tel mobil:0722609783
Fax: 0254 230628
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


SICOE VASILE TEODOR
Deva, Strada Zavoi nr.13 ap.16
Tel birou:0354801752, 025,
Tel mobil:0744570783
Fax: 0254230628
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


SICOE MADALINA CODRUTA
Deva Al.Crinilor Bl.M7 ap.19
Tel birou:0354801752,
Tel mobil:0723239712
Fax: 0254230628
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


SILAGY ANDREEA IOANA
Deva Strada Liliacului bl.22 ap.28
Tel birou:0254215052,
Tel mobil:0745154399
Fax: 0254230803
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


STÂNEA CORINA RUXANDRA
Deva B-dul Decebal Bl.15/30
Tel mobil:0722357925
Fax: 025423220
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


STANCULESCU MIHAI
Deva Deva , Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr.27, ap.7
Tel birou:0254215479,
Tel mobil:0723624624 


STAN DAN
Deva Strada Dorobantilor bl.26 ap.2
Tel mobil:0744760277 / 0722503112
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


SERDEAN IOANA RAMONA
Deva, Strada Ion Corvin nr.8
Tel mobil:0722516553
Fax: 0254221157
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


SUCIU ANDREEA
Deva B-dul Decebal bl.22 ap.59 


SUCIU DORIN TEOFIL
Deva Str.Mihai Viteazu Bl.44/7
Tel mobil:0722786902  


SORTAN DELIA MIHAELA
Deva Str.Iuliu Maniu Bl.D ap.1
Tel mobil:0723381919
Fax: 0254212860  


SORTAN OLIMPIU
Deva Str.Iuliu Maniu Bl.D ap.1
Tel birou:0254212860,
Tel mobil:0740683565 | 0723333498
Fax: 0254212860  


STEF BIANCA MONICA
Deva, Bulevardul Iuliu Maniu Bl.L1 ap.30Traian
Tel birou:0254211311,
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


STEF IOAN
Deva Str.Simion Barnutiu nr.8
Tel birou:0254217794,
Tel mobil:0722379249
Fax: 0722379249  


STEFAN EREMIA
Comuna Soimus, Strada Boholt nr.147 B, B
irou de lucru Deva, Strada Ion Creanga, bloc 24 ap.33
Tel birou:0254215052,
Tel mobil:0722281313
Fax: 0254230803
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


TESLEVICI MARIUS COSTIN
Deva B-dul Decebal Bl.35 ap.35
Tel mobil:0722512141 / 0746411101
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


TRIF ANCA AURA
Deva, B-dul 1 Decembrie nr.5, bl.B, scara 1, ap14
Tel mobil:0742707863


TILICIU MINODORA
Deva Str.Izvorului nr.1
Tel mobil:0722876219
Fax: 0254217192
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   


TÎRNOVAN LOREDANA
Deva Str.Ion Creanga Bl.25 ap.23
Tel birou:0254217118, Tel mobil:0723327635
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


TROSAN IOAN ADRIAN
Deva, Strada Ion Corvin nr.8
Tel mobil:0744398476
Fax: 0254221157 


TIBENSCHI FELICIA
Deva Strada Aurel Vlaicu nr.5 


TINEA MIRELA
Deva Strada Duiliu Zamfirescu , bl.Q, scara A, ap.8
Tel mobil:0722375021
Fax: 0254213072
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


UNGUREANU CAMELIA
Deva, Aleea Pacii, bl.A3, scara III, ap.22
Tel birou:0254235012,
Tel mobil:0788380150


VASII MARIA
Deva, Strada Aleea Patriei, bloc E1, ap.5
Tel mobil:0748906811; 0731153149 


VESA LARISA NICOLETA
Deva B-dul Nicolae Balcescu bl.17 ap.2
Tel mobil:0740331917


VISIRIN FLORINA DORIS
Deva Str. Nicolae Balcescu Bl.24A ap.10
Tel mobil:0722520025
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


VOICU CRISTIAN
Deva Str.M. Kogalniceanu bl.14-parter
Tel birou:0254232211,
Tel mobil:0722546879 | 0721543044
Fax: 0254232211
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


VOICU MANUELA
Deva Str.M.Kogalniceanu Bl.14-parter
Tel birou:0254232211,
Tel mobil:0721543044 


VULTUR IOAN VASILE
Deva, Strada Ion Creanga, bloc 24 ap.33
Tel mobil:0723629996
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


ZDRENGHEA PETRU
Deva Strada Livezilor nr.12


ZDRENGHEA NICOLAE GABRIEL
Deva Strada 22 Decembrie nr.37A camera 011/1
Tel birou:0254232020,
Tel mobil:0723181161 / 0745181161
Fax: 0254232020
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.


ZEILER CRISTIAN .
Deva, Strada Calugareni nr.29
Tel mobil:0726115286


 

ISTORICUL BAROULUI HUNEDOARA


Potrivit documentelor existente în arhiva Baroului Hunedoara, acesta funcţionează din luna ianuarie a anului 1896, fiind înregistraţi cu activitate profesională un număr de 4 avocaţi. Referirile la aceştia s-au făcut pe baza extraselor autentice din Registrul advocaţilor primite de la Baroul Arad.
Ulterior, pe parcursul timpului, până în anul 1929 , în Registrele Baroului Hunedoara sunt evidenţiaţi un număr de 80 avocaţi stagiari şi un număr de 111 avocaţi definitivi.
La 1931 a fost adoptată Legea de organizare a corpului avocaţilor din România iar prin Legea nr.3 din 17 ianuarie 1948 pentru desfiinţarea Barourilor, s-au înfiinţat Colegiile de avocaţi din România care funcţionau pe judeţe, cu sediul în capitala judeţului, având ca for tutelar Uniunea Colegiilor de Avocaţi din România.
Prin Decretul nr.281 din 1954 pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în Republica Populară Română , Colegiile de avocaţi erau constituite pe regiuni al căror sediu se afla în localităţile de reşedinţă ale Tribunalelor Regionale, iar Colegiului de avocaţi Hunedoara i-au fost arondate Birourile colective de asistenţă juridică Deva, Sebeş, Petroşani, Orăştie, Ilia, Hunedoara, Brad, Haţeg, Alba Iulia până în februarie 1968, iar din luna martie 1968 Colegiul de Avocaţi Hunedoara mai avea în subordine Birourile colective de asistenţă juridică din Hunedoara, Deva şi Petroşani.
Prin Decretul Lege nr. 90 din 28 februarie 1990, Barourile s-au constituit pe judeţ, având sediul în oraşul reşedinţă al judeţului, respectiv Deva iar forul tutelar era Uniunea Avocaţilor din România.
În 1995 a apărut Legea nr.51 care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în care se precizează că profesia de avocat este liberă şi independentă şi se exercită numai de membrii barourilor care-şi pot exercita profesia, la alegere, în cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi civile profesionale.
La data de 30 aprilie 2008, în Baroul Hunedoara figurează înregistraţi, cu drept de exercitare a profesiei, un număr de 403 avocaţi, din care 334 avocaţi definitivi şi 69 avocaţi stagiari. Din totalul de 403 avocaţi , 308 avocaţi sunt de sex feminin şi 195 de sex masculin.
În prezent, în Baroul Hunedoara predomină avocaţii tineri.
Conducerea baroului se ocupă în anul 2008, ca şi anterior, de pregătirea profesională a avocaţilor stagiari iar o parte din avocaţii definitivi s-au înscris la Cursurile de Pregătire Profesională Continuă a Avocaţilor conform Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr.226 din 22 septembrie 2007.


 

Firmele care doresc spatiu de reclama sau banner

pe site-ul www.orasuldeva.ro 

ne pot contacta prin e-mail la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

Castelul LupilorHotel Wien Hotel DavosAxe Design
 

 

 PreciziaPoligon de tir sportivAstral Taxi 
  

 

Rafturi metalicewww.racksmetal.ro

Magazin online sudura: www.sudura-shop.ro

Mobilier Birou: www.mobilier-birou-office.ro

Romanian English French German Hungarian Italian

WEBDESIGN

Calarie agrement

 

Adresa: Str. Viilor (prelungire)

Telefon: 0744.876.244
mai multe detalii...

Enciclopedia Deva